Ilie Năstase a dezvăluit când și unde se va căsători Simona Halep: „Am primit un telefon de la New York”

Ilie Năstase (75 de ani), fostul mare jucător de tenis al României, a dezvăluit când se vor căsători Simona Halep (29 de ani, locul 13 WTA) și Toni Iuruc.

Simona Halep se află la New York cu prilejul turneului US Open. Sportiva noastră s-a calificat în turul secund al competiției americane, după ce a învins-o pe Camila Giorgi (29 de ani, locul 36 WTA), cu scorul de 6-4, 7-6.

În runda următoare, Simona Halep va juca împotriva jucătoarei din Slovacia Kristia Kucova (31 de ani, locul 111 WTA), miercuri, 1 septembrie, nu mai devreme de ora 18:00.

Ilie Năstase a dezvăluit când și unde se va căsători Simona Halep

Ilie Năstase a dezvăluit că Simona Halep și Toni Iuruc se vor căsători pe data de 15 septembrie, la Constanța, și tot atunci fostul mare jucător de tenis va sărbători ziua de naștere a soției sale, Ioana Simion.

„De ziua ei (n.r. a Ioanei)… Am primit un telefon de la Simona Halep, era la New York. Simona a spus că își va face cununia pe data de 15 (n.r. septembrie), la un local din Constanța. Și am decis ca tot atunci și acolo să facem și ziua Ioanei”, a spus Ilie Năstase, în cadrul emisiunii Teo Show.

Simona Halep, despre starea ei de sănătate

Simona Halep a jucat primul meci de la US Open cu un bandaj la coapsă și, la finalul partidei, a vorbit despre situația ei medicală.

„M-am antrenat o dată acum câteva zile fără bandaj, aproximativ 30 de minute, și am simțit din nou durerea. Deci, probabil că este și ceva mental, dar mai am și o leziune acolo. Am vorbit cu fizioterapeuții, iar fizioterapeuții de la WTA m-au sfătuit să păstrez bandajul. Deci voi juca în continuare cu el.

A fost cea mai grea încercare din punct de vedere al sănătății. Cea mai gravă accidentare pe care am avut-o vreodată, la gambă. Nu știam cum să mă descurc. M-am grăbit să revin pentru a juca la Wimbledon, pentru că îmi doream atât de mult să joc acolo… Dar cred că am forțat acele două săptămâni și apoi a trebuit să mai stau încă patru din cauza asta”, a spus Simona Halep, după meciul cu Camila Giorgi.

Publicat: 31 08. 2021, 14:55
Actualizat: 31 08. 2021, 14:59