Ilie Năstase a dezvăluit cea mai mare temere a lui Ion Țiriac: „Mă ținea de mână!”. Cum s-a schimbat fostul tenismen la 180 de grade

Ilie Năstase (74 de ani) a vorbit despre bunul său prieten Ion Țiriac (81 de ani) și despre cea mai mare temere a acestuia din tinerețe.

Pe cei doi foști mari sportivi îi leagă o prietenie de aproximativ 50 de ani, iar Ilie Năstase îl cunoaște bine pe Ion Țiriac.

Fostul lider mondial la tenis masculin a povestit că Ion Țiriac avea, în tinerețe, frică de zbor.

Ilie Năstase a dezvăluit cea mai mare temere a lui Ion Țiriac

Paradoxal, Ion Țiriac, ajuns la 81 de ani, deține mai multe avioane și chiar le pilotează în unele situații.

„Nu (n.r. nu sunt invidios). Eu cu Ion ne cunoaștem de 50 de ani. Mergeam prin Statele Unite, plecam pe la New York, Los Angeles, el citea întotdeauna și în timpul zborului mai erau turbulențe, mă ținea de mână. Îi era frică. A ajuns la 81 de ani să nu-i mai fie frică, pilotează avionul acum. Așa e viața, te schimbă”, a spus Ilie Năstase, la Kanal D.

„Eu când n-am bani de doi piloți, îmi conduc singur avionul. Avioanele, că am mai multe”, a spus Ion Țiriac recent, la GSP.

Ilie Năstase: „Ion Țiriac a fost primul manager de tenis”

Ilie Năstase are numai cuvinte de laudă la adresa prietenului său și a modului în care acesta s-a descurcat după ce a renunțat la cariera de jucător de tenis.

„El a fost primul manager de tenis. Noi înainte nu aveam mananger, nici antrenor, nici nutriţionist, nici maseur. El a fost primul care a înţeles că trebuie să avem mananger, să organizeze turnee cineva. Atunci tenisul nu era profesionist, abia în 1968 s-a trecut de la amator la profesionist, au apărut și premiile în tenis.

Ţiriac a fost primul care a organizat meciuri de Cupa Davis cu spectatori care plateau să vadă meciul, să mănânce, cu restaurante alături. El asta a făcut și a rămas cel mai bun organizator de turnee. Normal că el nu a putut să se ocupe de tenis cum m-am ocupat eu. Singurul turneu de Grand Slam l-a câştigat cu mine, la Paris, la Roland Garros și nici acum nu-mi mulțumește că spune că el a câştigat, nu cu mine, el a câștigat singur”, a mai spus Ilie Năstase.

Publicat: 11 11. 2020, 17:40