Ilie Năstase are încredere în potențialul Simonei Halep: „Poate juca finala la Wimbledon”
Fostul tenisman Ilie Năstase a declarat că Simona Halep, care a disputat finala întrecerii de Grand Slam de la Roland Garros, poate ajunge în ultimul act și la turneul de la Wimbledon care se va desfășura în perioada 23 iunie – 6 iulie.
„Iarba e altceva, pentru toată lumea nu numai pentru ea. Cine e cel mai bine pregătit ăla câștigă. Dar poate să mai facă încă o finală. Da, se poate. Pe iarbă totul se poate. Vor fi mai multe surprize la Wimbledon decât la Roland Garros”, a spus, duminică, Ilie Năstase, când a fost întrebat despre șansele jucătoarei române la Wimbledon.
El a adăugat că abandonul Simonei Halep în turul doi al turneului de la ‘s-Hertogenbosch (Olanda), din cauza unor dureri la omoplatul drept, nu trebuie să fie un motiv de îngrijorare. „Când joci mult asta se întâmplă. I s-a întâmplat și lui Nadal și tuturor celor care joacă foarte mult și câștigă și nu trebuie să ne speriem. Noi nu prea aveam timp să ne antrenăm, nu prea aveam șansa asta. Ei acum au turnee premergătoare. Noi intram direct, toți cu aceleași șanse. Pe iarbă e puțin diferit, îți trebuie puțin antrenament. Din păcate Simona a abandonat în Olanda, era un bun prilej pentru ea să se antreneze”, a adăugat fostul tenisman.
Năstase speră ca Horia Tecău să câștige în sfârșit proba de dublu de la Wimbledon după cele trei finale pierdute. „Tecău a jucat, a făcut trei finale, e o performanță și asta, dar trebuie câștigat. Eu mă duc trei zile la Wimbledon. Din păcate, sunt invitat doar trei zile”, a afirmat Ilie Năstase, care a dat, dumincă, startul în Crosul Copiilor.
Fostul tenisman Ilie Năstatse și președintele LPF, Gino Iorgulescu, au fost prezenți, duminică, la Arena Națională din București, la startul crosului caritabil „Copii pentru Copii”.