„Pentru mine, tenisul a fost mereu un spectacol, un spectacol de tenis perpetuu în care eu am fost și autorul, și regizorul, și sufleurul, dar și actorul„, scria Ilie Năstase în deschiderea uneia dintre biografiile sale, publicate alături de jurnalista Debbie Beckerman. Peste ani și ani, i-a plăcut să povestească, în cel mai amplu interviu acordat ProSport, cu ocazia împlinirii a 70 de ani, un moment petrecut într-un studio de televiziune din Franța: „… Da, e adevărat am fost un clown, am făcut pe nebunul, dar am fost numărul unu mondial și asta cu zâmbetul pe buze!>> Deci se poate să faci performanță cu zâmbetul pe buze!„.
Este 23 august. Este 2018. Cu exact 45 de ani în urmă, Ilie Năstase devenea primul număr unu din istoria tenisului masculin. Sportul alb a dat atunci pagina istoriei, lansându-se pe un velodrom în care totul a avansat mai tare, mai dur, mai iute, mai sclipitor, mai scump.
„În ”73 eram la US Open. Pe 23 august. Pe 23 august nu eram la defilare. Era greu să fiu în două locuri. Regimul… nu știu dacă se lăudau cu mine, nici eu nu mi-am dat seama că era 23 August. Abia târziu, acum, mi-am dat seama. Mi-au trimis trofeul și de aia mă tot uitam la el. Nu am remarcat până atunci” Ilie Năstase, într-un interviu ProSport, din 2016, explicând că nu a realizat decât în momentul în caere a primit un trofeu aniversar că ziua în care a devenit primul număr unu din istoria tenisului mondial masculin era… Ziua României
ProSport vă propune să dăm timpul înapoi și să privim imaginea tenisului la momentul ZERO: 23 august 1973. Momentul în care tenisul s-a schimbat pentru totdeauna.
Trofeele celui mai bun an
2 titluri de Mare Șlem a câștigat Ilie Năstase în 1973: Roland Garros-ul – la simplu și US Open-ul la dublu, alături de Jimmy Connors. „Eu am avut noroc că am avut cel mai bun an, în 1973, și atunci începuse să calculeze computerul meciurile câștigate, pierdute. Puteai să-ți faci socoteli. Dacă stăteai o săptămână câte puncte luai, dacă pierdeai„, mărturisea Ilie Năstase pentru ProSport.
16 titluri a câștigat Ilie Năstase în 1973, din 32 de turnee în care a luat startul. A câștigat și 13 titluri de dublu în anul său cel mai bun. În 2018, jucătorii de top joacă până în 25 de turnee. Rafael Nadal este lider mondial detașat, cu un avantaj de aproape 3.000 puncte în fața lui Roger Federer (2.960 puncte), cu doar 14 turnee disputate în ultimele 12 luni
„Așa era pe atunci, îmi plăcea mult! Am fost ultimul, poate penultimul jucător de tenis care a jucat toate probele: simplu, dublu și dublu-mixt. Dacă vă uitați în palmaresul celorlați jucători de tenis, de dinaintea mea, toți au făcut același lucru. Și am încercat să îi imit pe ei. Pentru mine, a juca la dublu și dublu mixt era un mod de a mă pregăti pentru meci. Mai ales când jucam pe iarbă și nu jucam decât un sfert de oră la antrenament, jucam un meci de dublu pe iarbă, unul de dublu mixt și mă ajuta foarte mult. Cred că ultimul care a jucat doar la dublu-mixt a fost McEnroe. Ceilalți, niciunul, nu au jucat la dublu sau la dublu mixt” Ilie Năstase, într-un interviu pentru ProSport din 2016
Unicul care l-a sfidat în 1973
Olandezul Tom Okker, un jucător cu doi ani mai mare și cu 5 centimetri mai scund este singurul adversar care a reușit să îl învingă de mai multe ori pe Ilie Năstase în 1973, având palmares pozitiv, cu patru victorii și trei înfrângeri în fața românului
Năstase X 92,5 = Djokovic. O expresie matematică sugestivă pentru cât de mult a crescut tenisul
Pentru al doilea an consecutiv, Ilie Năstase era declarat, în 1973, jucătorul cu cele mai mari câștiguri în tenisul masculin, cu premii în valoare de 228.750 de dolari – o sumă cu peste 52.000 de dolari în plus față de ce adunase în 1972. În 2015, Novak Djokovic a stabilit recordul pentru cele mai mari câștiguri într-un singur sezon – de peste 21 milioane de dolari – adică de peste 92 de ori mai mult decât încasa, în anul de grație 1973, românul Năstase. Cifra exactă, de record, a lui Novak Djokovic: 21.146.145 dolari.
O decadă cu Nasty. Deja
10 ani de umblat lumea în lung și-n lat adunase Ilie Năstase în momentul în care a devenit primul număr unu mondial din tenisul masculin. Primul turneu jucat în străinătate de Năstase a fost în 1963, la Sofia, în Bulgaria.
Love story. Capitolul 1. Inima lui Nasty a aparținut mereu cuiva. Cine era EA în anul ZERO al tenisului?
În 1973, Ilie Năstase se bucura de cele mai bune momente alături de Dominique Grazia, o belgiancă de familie înstărită cu care s-a însurat în decembrie 1972, mai întâi la Bruxelles, apoi la Bazoches-sur-le-Betz. Aceasta avea să îi dăruiască, în 1975, primul copil – fiica sa, Nathalie. A fost dragoste la prima vedere, la ediția 1971 a US Open-ului. „Am avut nevoie de câteva minute în timpul încălzirii, privind doar cu un ochi la minge, s-o descopăr pe tânăra frumoasă, în vârful tribunelor. Hotărât să n-o mai pierd de data asta, l-am rugat pe un prieten să-i ducă un bilet în care o întrebam dacă la finalul meciului (n.r. – de dublu mixt) ar putea cumva să aștepte, fiindcă domnul Năstase dorea s-o cunoască„, se arată în biografia lui Ilie Năstase. Pentru a o urma pe Nathalie la Bruxelles, Ilie Năstase renunțase la disputarea unei semifinale la dublu mixt, alături de Rosie Casals.
Năstase, omul „Adidas” pe viață. Nu și în 1973
Prima dată când Ilie Năstase a apărut pe teren într-un echipament complet, asortat, alb, a fost în Cupa Davis, în 1966. Purta echipament Lacoste, pentru că adversarul său, însuși legendarul Rene Lacoste, îi oferise câteva seturi de echipament. În 1972, Ilie Năstase a jucat US Open-ul în echipament Fred Perry. Apoi, a urmat un contract de 5.000 dolari cu Sergio Tacchini, hainele italienilor fiind cele în care românul a ajuns jucătorul numărul 1 în lume.
Tenisul, un maraton. Tenismenul – un alergător de cursă lungă: 30+ turnee în anii ’70
Tenisul la granița Erei Open însemna joc mult, cursă pentru trofee și bani. Sumele mari se câștigau adunând premii mici. Ilie Năstase a făcut un salt spectaculos în ceea ce însemna numărul de turnee jucate într-un sezon: dacă în 1968 jucase 20 de turnee, anul următor depășea în premieră în carieră borna de 30 concursuri (31 de turnee în 1969). În 1970, Ilie Năstase a jucat 30 de turnee, în 1971 – 28 turnee, în 1972 – 32 turnee, în 1973 – 32 turnee, în 1974 – 29 turnee, în 1975 – 31 turnee, în 1976 – 30 turnee. Începând cu 1977, numărul de turnee incluse de Ilie Năstase în programul său a coborât în jurul valorii de 20.
Punctajul – diferit
În tenis, se căutau soluții și în ceea ce privea scorul. Abia în 1975 apărea tiebreak-ul, în formatul consacrat în prezent – primul la 7, plus diferență de două puncte. Fie se jucau seturi fără vreo linie de finiș, care se puteau întinde, teoretic, ca decisivul dintre Mahut și Isner, de la Wimbledon 2010, încheiat cu 70-68 la game-uri în setul decisiv, fie că era vorba de primul, al doilea, al treilea sau al cincilea set, fie, la începutul decadei, apăruse o variantă de tiebreak în care era desemnat câștigător sportivul aflat în față pe tabelă după 9 puncte (la US Open s-a folosit inclusiv în 1972).
Schimbarea la față a tenisului. Sportul alb era guvernat de rețeaua de relații și de regula „scrisorii de intenție”
Anii ’70 rămân un reper în ceea ce privește aglomerarea calendarului. Dacă în 2018, este clar ce jucători au voie să participe la fiecare turneu, ba mai mult – există restricții peste restricții, turnee obliogatorii și liste de așteptare oficiale, care impun cu rigurozitate cine intră, cine intră dacă cineva iese și cine iese clar, anii ’60 însemnau… haos și concurs de șanse. Prima participare a lui Ilie Năstase la Roland Garros, în 1966, s-a datorat faptului că într-o partidă anterioară de Cupa Davis îi impresionase cu jocul său pe eroii Franței, chiar pe arena de la Paris. ‘Tinerii tenismeni se bazau pe astfel de acte de caritate ca să ajungă la turnee‘, recunoștea Năstase în cartea sa, Mr. Năstase. Până la sfârșitul decadei, tenismenii nu aveau doar grija antrenamentelor și a trimiterii mingii de partea cealaltă a fileului.
„În cazul multor turnee, eu și Țiriac trebuia să ne adresăm în scris arbitrului sau directorului turneului, sperând că ne va trimite o invitație. La nivelul meu, trebuia să-mi expediez palmaresul și să argumentez motivul pentru care ar fi trebuit să fiu invitat la turneul respectiv. Era ca un fel de scrisoare de intenție pentru o slujbă, atât doar că, în loc să fiu intervievat, îmi erau examinate performanțele în turneele recente sau în ediția din anul precedent. Dacă îl cunoșteai personal pe arbitrul turneului sau dacă trimiteai o scrisorică drăguță soției directorului turneului, mulțumindu-i pentru tot ce făcuse pentru tine în săptămâna respectivă (sperând că-și va aminti cine erai), data următoare puteai fi privit cu ochi mai buni. În mod similar, dacă erai cazat în casa unui voluntar pentru turneu, era important să-i mulțumești acestuia pentru ospitalitate. Ne-am obișnuit repede să trimitem astfel de scrisori într-o engleză stricată, sperând că vor folosi la ceva anul următor. Însă multe dintre invitații veneau pe baza unor recomandări„, continuă Ilie Năstase tabloul acelor vremuri. La Wimbledon, era recomandat să trimiți o sticlă de whisky căpitanului Gibson – mai mărturisea Ilie Năstase. Existau liste, neoficiale, cu jucători de valoare, însă cu un grad destul de mare de subiectivism.
1973 și introducerea clasamentului mondial marchează momentul în care s-au schimbat, automat, aceste lucruri.
Regula celor 15 minute
Tenisul în perioada de la granița Erei Open se juca pe sistem cel mai bun din cinci seturi – primul la trei. După primele trei seturi, era prevăzută o pauză de 15 minute, temută de mulți jucători, pentru că de multe ori destabiliza raportul de forțe de pe teren.
„Îmi plăcea să complic lucrurile, folosind loburi și stopuri și finalizând mingea așa cum voiam. Doream întotdeauna să fac un punct ideal, și, de aceea, dacă ratam un stop o dată sau de două ori, continuam să-l execut, până-l reușeam”, Ilie Năstase
Schisma cu finala de la Wimbledon
Pare ciudat acum, poate, având în vedere marea controversă legată de ora disputării finalei de la Wimbledon și încăpățânarea organizatorilor de a nu muta startul meciului pentru a evita suprapunerea cu finala Cupei Mondiale de la Fotbal 2018, însă tradiția era diferită la începutul anilor ’70. În 1972, Ilie Năstase avea să dispute prima finală de Wimbledon jucată duminica. Finala masculină de la Wimbledon se juca, tradițional, sâmbăta și doar ploaia și vremea neprielnică au forțat mâna destinului. De asemenea, în același an 1972, înaintea momentului ZERO, Năstase fusese protagonistul unei situații de neînchipuit aproape pentru tenisul actual: a jucat finala de simplu, apoi semifinală și finală de dublu mixt, cu pauză de cinci minute între ele.
În 1973, se înregistra o altă premieră – finala de la Roland Garros, cu Ilie Năstase protagonist și învingător în fața lui Nikki Pilic (Croația) – 6-3, 6-3, 6-0, s-a disputat într-o zi de marți.
„M-am simțit foarte mândru, dar, spre deosebire de dansul de la Forest HIlls din anul precedent, acum n-am sărit în sus de bucurie când am câștigat. Pur și simplu i-am strâns mâna, mulțumit de victorie, dar aproape stingherit de scor. Consider că a fost cea mai dezechilibrată finală și cu greu putea fi considerată o luptă. Totul fusese prea ușor: turneele de Mare Șlem, și în special Roland Garros, trebuie câștigate cu sudoare, dacă nu cu sânge și lacrimi, iar eu nu transpirasem prea mult, cât despre sânge și lacrimi nici nu putea fi vorba” Ilie Năstase, despre triumful de la Roland Garros 1973, victorie fără set pierdut în cele 7 partide disputate, în biografia Mr. Năstase
Slavă Domnului că nu se întâmpla atunci!
Vă întrebați, probabil, ce l-ar fi speriat pe Ilie Năstase pe un teren de tenis? Ei bine, să aibă de înfruntat o ceremonie de premiere cu toate discursurile pe care jucătorii le au de susținut în tenisul actual. Din fericire, în 1973 lucrurile stăteau diferit.
„Pe atunci, reporterii veneau după mine în vestiar și discutam în timp ce-mi făceam duș și mă schimbam. Era mult mai neprotocolar. Nu existau, Slavă Domnului!, nici discursurile pe care tenismenii trebuie să le țină pe teren în prezent și pe care de obicei mi se pare chinuitor să le ascult. Câștigătorul trebuie să spună ceva stupid, de genul – trebuie să îmi felicit adversarul, care a jucat foarte bine. De parcă adversarul ar crede așa ceva! Adversarul ar trebui să fie în vestiar. A fost învins și nu vrea să piardă vremea pentru a ține un discurs nesincer. Ce mai poți spune când ai pierdut?„, își așternea pe hârtie gândurile, Ilie Năstase, într-una dintre biografii.
Protestul rupt la Wimbledon
Chiar în anul în care lua ființă ATP-ul, Ilie Năstase rupea consemnul dat de sus și refuza să boicoteze Wimbledonul, după ce noul sindicat al jucătorilor le ceruse cotizanților să nu se prezinte la Londra, întrucât Nikki Pilici fusese suspendat pentru că refuzase să joace în Cupa Davis. Deși a afirmat că nu era de acord cu decizia lui Pilici, Năstase a jucat la Londra, chiar dacă asta i-a adus o amendă de 5.000 de dolari. Mulțumirea din partea organizatorilor a întârziat însă să vină, spre marea dezamăgire a lui Năstase, învins totuși prematur pe un tablou fără nume mari.
1975 este anul în care a apărut codul de conduită, cel care a introdus sistemul clar al amenzilor și al descalificărilor în tenis
„Țineam racheta în așa fel încât capătul ei mi se rezema în palmă, în loc să iasă prin pumnul strâns. Dacă vă uitați la pozele altor tenismeni, puteți zări de obicei capătul mânerului rachetei, pe când la mine nu-l veți vedea. Avantajul era că puteam juca mai mult din încheietură, ceea ce, în decursul carierei, mi-a permis să returnez unele lovituri pe care alții nu le puteau returna, în ciuda faptului că rachetele de lemn, folosite de toți pe atunci, erau mai grele. Dacă mă puneați cu spatele la fileu și-mi trimiteați zece mingi, de opt ori din zece mă voi întoarce în direcția corectă pentru a lovi mingea” Ilie Năstase
„Ironia sorții a făcut să fiu cel dintăi număr 1 mondial. La momentul respectiv, n-am stat să mă felicit. Nu mă gândeam: grozav! Unii spuneau Bravo!, dar eu n-am făcut prea mare caz. A fost chiar mai bine că n-am luat-o razna și n-am ținut nasul pe sus. Presiune (…) eu n-am simțit niciodată așa ceva, în parte datorită faptului că în tinerețea mea nu existau clasamente oficiale”, spunea Ilie Năstase. Însă, tenisul ordonat, tenisul modern îl va avea aievea ca reper. Sistemul de axe începe cu numele, povestea și personalitatea unicului Năstase. Și oridecâte ori s-ar schimba recordul celei mai lungi domnii, orice ar mai urca pe tron, prima acoladă începe cu Ilie Năstase.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER