Ilie Năstase sare în apărarea Simonei: „Nu e momentul să dăm cu pietre cu ea, se mai întâmplă și d-astea”
Simona Halep a fost eliminată încă din primul tur la Australian Open. Sportiva din Constanța a pierdut în două seturi, scor 4-6, 3-6, în fața lui Shuai Zhang, sportivă venită din calificări.
Ilie Năstase o apără pe Halep după acest eșec și spune că cei din staff-ul Simonei ar trebui să se gândească la starea ei și să-i acorde o mică pauză.
„S-a adunat oboseala, să stea deoparte să-și revină. Cei din staff ar trebui să se gândească și la starea ei. Până la urma e om, mai are și perioade din astea. Să nu uităm ce a făcut până acum, nu e momentul să dăm cu pietre în ea. Și să nu uităm că au fost și alte eliminari neașteptate, se mai întâmpla și de-astea”, a declarat Ilie Năstase pentru ProTV.