Ilie Năstase și mitul celor 2500 de femei care i-au fost iubite. Ce susține Nasty

Fostul mare tenismen, Ilie Năstase (72 de ani), a explicat cum a apărut mitul că ar fi avut 2.500 de iubite. A avut o relație cu celebra cântăreață Diana Ross, a fost căsătorit de patru ori, are cinci copii, și acum are o iubită mai tănără cu 30 de ani ca el, pe Ioana Simion.  

„Amândouă. De-odată”, a spus „Nasty”, la sport.ro, referindu-se la preferința „blondă sau brunetă”. Dar, Năstase a explicat și cum a apărut legenda urbană, conform căreia ar fi avut 2.500 de iubite.

„Mai puțin. Nu știu, că nu le-am calculat, și nu le calculez, dar treaba asta a plecat de la domnișoara care a scris biografia mea, cea care scrisese și biografia lui Beckham. Voia ceva ca să vindem cartea, îmi tot spunea asta. Eu îi explicam că în autobiografie nu poți să minți. Poți să faci o carte de ficțiune, așa da. Ea îmi tot zicea că nu, mă tot bătea la cap zi de zi, că înregistram în Franța, unde aveam eu casa. Și la un moment dat, pe la ora 11, după ce am luat două, trei pahare, i-am spus: ‘Uite, vreau să-ți spun adevărul, nu ți l-am spus până acum. Au fost 2500!’. Și ea zice ‘E, așa te vreau!’. Și de-asta a apărut 2500, dar nu e adevarăt”, a explicat pentru sursa citată Ilie Năstase.

  • Dominique Grazia, un manechin franco-belgian, a fost prima sa soție. Cei doi au o fiică Nathalie
  • A doua nevastă a lui Ilie Năstase a fost actrița și manechinul Adelaide Alexandra King. Au adoptat doi copii, Nicholas și Charlotte
  • Amalia Teodosescu a fost a treia soție. Au dou fiice, Alessia (13 ani) și Emma (10 ani)
  • Din 2010, Ilie Năstase a fost cu Brigitte Sfăt, mai mică decât el cu 30 de ani. S-au despărțit în 2018.
Publicat: 11 03. 2019, 14:47
Actualizat: 12 03. 2019, 09:01