După 23 de ani, România s-a calificat în Grupa Mondială a Fed Cup, după o victorie istorică în fața Canadei, scor 3-2.
În absențele lui Halep și Begu, Mitu și Dulgheru au fost vioara întâi, ambele reușind victorii fabuloase în fața numărului 7 mondial, Eugenie Bouchard. Tânăra Andreea Mitu a făcut partida vieții contra lui Genie, pentru ca apoi Alexandra Dulgheru, deși accidentată, să strângă din dinți și să câștige după ce a fost condusă cu 6-3, 4-2.
La final, „Piti” a explodat de bucurie, fiind cea care a dat tonul petrecerii în tabăra tricoloră. Ea a fost autoarea unui selfie superb, alături de jucătoare și membrii staff-ului, imaginea fiind preluată acum de multe publicații din Vest și de peste Ocean.
România a participat ultima dată în Grupa Mondială în 1992, dar atunci evoluau 16 echipe în principala divizie a competiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER