Prietenia lui Ion Țiriac (81 de ani) cu Ilie Năstase (74 de ani) a fost una extrem de apropiată încă din vremea comunismului, când cei doi tenismeni făceau spectacol în tenisul mondial.
Performanțele reușite de Năstase și Țiriac în sportul alb, cum ar fi titlul de dublu de la Roland Garros sau calificărille în finalele din Cupa Davis, erau sărbătorite împreună de cei doi prieteni.
ProSport a intrat în posesia unei imagini rare cu Ion Țiriac și Ilie Năstase! Cele două glorii ale tenisului românesc petreceau la vila preferată a lui Țiriac, miliardarul din Brașov rămânând fidel locurilor copilăriei sale.
În suplimentul cultural-educativ sportiv „Săptămâna brașoveană” din Arhiva Mureșenilor apare o fotografie de colecție de la sfârșitul anului 1970, cu Ilie Năstase și Ion Țiriac! Tenismenii care au disputat trei finale ale Cupei Davis cu reprezentativa României, în 1969, 1971 și 1972, petreceau împreună după sezonul 1970, la vila Mestecăniș”. „După cum se vede, brașoveanul Țiri a rămas fidel locurilor copilăriei sale”, descria presa vremii imaginea cu Ion Țiriac și Ilie Năstase, care aveau 31, respectiv 24 de ani. Ion Țiriac își are originile în orașul Brașov, copilărind pe strada Cerbului și jucând hochei îniante să se apuce de tenis de câmp. Anul 1970 a fost unul cu multe premii și victorii obținute de „cuplul” Năstase și Țiriac.
Pe data de 4 mai 1970, ei au câștigat finala de dublu la Roland Garos, unul dintre cele mai importante din ATP. Relatăm câteva rânduri din săptămânalul brașovean din acel an, transmis pe adresa redacției de către Ovidiu Savu, șef serviciu Istorie și Literatură la Muzeul „Casa Mureșenilor”: „În 12 decembrie 1970, fotoreporterul săptămânalului brașovean a imortalizat un fapt demn de consemnat: două mari nume ale sportului românesc, Ion Țiriac și Ilie Năstase, își petrec la vila ‘Mestecăniș’ câteva zile de binemeritată odihnă după fructuosul sezon al anului 1970. După cum se vede, brașoveanul Țiri a rămas fidel locurilor copilăriei sale”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER