Oana Gavrilă, o jucătoare de tenis de 19 ani din România, este una dintre primele persoane care au văzut-o pe cehoaica Petra Kvitova pe un teren de tenis după teribilul incident din decemrbie anul trecut.
Românca a postat, chiar pe 1 mai, o fotografie alături de dubla campioană de la Wimbledon, însoțind imaginea cu textul „cel mai bun antrenament de până acum„. Oana Gavrilă se află pe poziția 723 WTA și ajungea, la începutul lunii aprilie, până în semifinalele turneului ITF de la Hammamet (Tunisia), dotat cu premii totale în valoare de 15.000 de dolari, Ea s-a fotografiat la marginea terenului cu Kvitova, iar imaginea a fost preluată cu entuziasm pe rețelele de socializare, fanii cehoaicei sărbătorind revenirea la antrenamente a sportivei în vârstă de 27 de ani.
Oana Gavrilă, alături de Petra Kvitova. Sursa:/tenisite.info
Kvitova apare din nou pe terenul de tenis, la cinci luni după ce a fost atacată cu un cuțit în propria casă: agresorul a rănit-o la mâna stângă, mâna de bază a cehoaicei, fostul număr doi mondial fiind supus unei operații, în regim de urgență. Jucătoarea din Cehia este înscrisă la Roland Garros, dar recuperarea ei până la startul celui de-al doilea turneu de Mare Șlem al anului este incertă.
Hey there, Claytra! @Petra_Kvitova after practice with Romania”s Oana Gavrila pic.twitter.com/YSAAkd1Li7 — Jimmie48 Photography (@JJlovesTennis) May 2, 2017
Hey there, Claytra! @Petra_Kvitova after practice with Romania”s Oana Gavrila pic.twitter.com/YSAAkd1Li7
— Jimmie48 Photography (@JJlovesTennis) May 2, 2017
Kvitova on court practicing? Well hello! https://t.co/7SlEF9pii6 — José Morais (@ZezeAM) May 2, 2017
Kvitova on court practicing? Well hello! https://t.co/7SlEF9pii6
— José Morais (@ZezeAM) May 2, 2017
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER