IMAGINEA ZILEI | Au dat racheta pe pensulă. Simona Halep și Monica Niculescu au pictat împreună la Shenzhen
Înainte de a juca împreună în turneul de dublu de la Shenzhen, Simona Halep și Monica Niculescu au făcut echipă în atelierul de pictură. Cele două și-au exersat forehand-ul pe planșă, în cadrul unei acțiuni promoționale a organizatorilor chinezi.
Simona și Monica s-au relaxat înaintea turneului de la Shenzhen (1-8 ianuarie) luând parte la o lecție de pictură. Ele s-au amuzat în fața șevaletelor, iar imaginile surprinse sunt unele speciale.
După activitățile interactive, sportivele vor trebui să se concentreze pe lucruri mai serioase. Halep și Niculescu sunt adversare în turneul de simplu, dar coechipiere la dublu – pentru a doua oară în carieră.