IMAGINEA ZILEI | Roger Federer a câștigat 20 de titluri de Grand Slam, dar a fost copleșit de emoții ca nicicând după al 10-lea trofeu „acasă”, la Basel

Roger Federer a câștigat, duminică, pentru a zecea oară în carieră turneul de casă, de la Basel. Marele campion elvețian, cu 20 de titluri de Mare Șlem în CV, a fost copleșit de emoții la ceremonia de premiere, după o finală dominată copios și adjudecată cu dublu 6-2 în fața australianului Alex De Minaur.

Finala a fost una fără istoric, Roger Federer reușind să se impună în doar 68 de minute. Mister Perfect nu a simțit niciun moment presiune pe serviciu, încheind meciul fără să fi avut de înfruntat vreo minge de break.

De altfel, ultimul act a fost croit după tiparul tuturor celor patru meciuri jucate de Federer la Basel, în 2019. Luni, Federer și-a început parcursul cu un succes în 52 de minute în fața germanului Peter Gojowczyk. Două zile mai târziu a urmat victoria cu 6-0, 6-3 în fața moldoveanului Radu Albot. Federer a trecut apoi fără să joace de sferturi, datorită abandonului conaționalului Stan Wawrinka. Cel mai lung meci jucat în această săptămână de Federer a fost semifinala cu grecul Stefanos Tsitsipas, de 78 de minute, închisă cu 6-4, 6-4.

Federer, „La Decima” la Basel, în „Federerland”

În St. Jakobshalle din Basel, pe care ProSport v-a prezentat-o în detaliu după o vizită în 2017, Roger Federer este un adevărat zeu. Fanii elvețieni îl ovaționează la fiecare schimb de terenuri, iar elvețianul zboară mai lin și mai iute sub luminile sălii din orașul natal decât oriunde.

Turneul de la Basel, din categoria ATP 500, este al doilea pe care Roger Federer ajunge să îl câștige de zece ori în carieră. Elvețianul a semnat prima „La Decima” a carierei în vara acestui an, la Halle, pe iarba din Germania. Primul jucător de tenis din istorie care a reușit să câștige de zece ori același turneu a fost Rafael  Nadal. În 2017, ibericul a câștigat trofeul cu numărul zece mai întâi la Monte Carlo, apoi la Barcelona și la Roland Garros.

Conform tradiției turneului și propriilor dragi repere, Roger Federer a sărbătorit titlul de acasă alături de copiii de mingi, cu pizza și lacrimi. Campionul elvețian nu ezită niciodată să rememoreze momentele în care el însuși era copil de mingi la Basel și i se punea la gât medalia după o finală în care își făcuse datoria.

Elvețianul a repetat de zece ori ritualul pe care îl trăise, în oglindă, ca puști. Clipele care l-au inspirat să devină mare sunt aievea vii în sala din Basel, iar cele zece trofee din Rogerland sunt, fără echivoc, mai prețioase ca oricare dintre celelalte 93 ale carierei sale.

Publicat: 27 10. 2019, 22:08
Actualizat: 27 10. 2019, 22:35