IMAGINEA ZILEI | Sacrificiu pentru performanță. Campioana junioarelor de la Roland Garros, Ioana Ducu, a trecut prin chinurile unei operații care a durat 7 ore

Ioana Ducu, campioană la Roland Garros 2014 în proba de dublu, trece prin momente grele. Jucătoarea în vârstă de 18 ani, una dintre cele mai bune românce din generația ei, a suferit vineri o operație dificilă la umărul drept, care a durat 7 ore.

Ioana a postat pe Facebook o fotografie de pe patul de spital, după operație, în care a reușit să zâmbească: „Încerc să vă trimit un zâmbet, în ciuda durerilor pe care le am, și să vă mulțumesc din suflet pentru încurajări și gândurile bune. Operația a fost un succes, deși a durat 7 ore. Domnul doctor mi-a zis ca am doborât toate recordurile cu umărul meu, cu durata și complexitatea operației Sunt norocoasă să am lângă mine cea mai buna echipă de specialiști și cele mai bune condiții”, le-a transmis Ioana prietenilor. 

Ioana Ducu ocupă locul 965 WTA la simplu și 752 WTA la dublu, iar în palmares are două trofee, ambele la dublu: Roland Garros 2014 alături de Loredana Roșca (România) și Sharm el-Sheikh 2014 alături de Eden Silva (Marea Britanie).

Publicat: 14 02. 2015, 15:51
Actualizat: 14 02. 2015, 15:52