IMAGINEA ZILEI vine din „Orașul Regelui”! Mobilizare de neînchipuit pentru antrenamentul lui Novak Djokovic, înainte de meciul Serbia – Croația, din Cupa Davis

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 1 poze

Kraljevo s-a transformat miercuri, cu două zile înaintea startului confruntării de la sfârșitul acestei săptămâni, din Cupa Davis, Serbia-Croația, în „orașul Regelui Djokovic”. Fanii au luat cu asalt complexul sportiv în care liderul mondial s-a antrenat, oferind o imagine de ansamblu spectaculoasă, cu o coadă la intrare mai ceva ca la un Turneu de Mare Șlem. Jurnaliștii americani de la USA-Today s-au minunat, comparând valul de isterie provocat de Djokovic în orașul cunoscut înainte ca Rudo Polje și redenumit, în cinstea regelui Milan I al Serbiei, Kraljevo („Orașul Regelui”), cu „BeatleMania”.

Explicația a venit destul de rapid: dincolo de pasiunea cu care sârbii îl urmăresc pe „Nole”, antrenamentul de miercuri a fost „cu porțile deschise”, la cererea expresă a numărului unu mondial, cel care și-a dorit ca fanii care nu au prins un bilet pentru cele trei zile de concurs, să îl poată vedea, gratuit, măcar la o ședință de pregătire. Duelurile Serbia – Croația și Marea Britanie – Statele Unite (cu Andy și Jamie Murray, John Isner și frații Bryan pe afiș) sunt singurele confruntări din primul tur al Grupei Mondiale care, pe site-ului oficial al Cupei Davis, figurează „sold out” la secțiunea bilete.

Serbia-Croația: duelul ultimilor doi campioni din turneele de Mare Șlem, amânat

Novak Djokovic, campionul de la Australian Open și liderul din teren al echipei Serbiei, este secondat în confruntarea care se va desfășura în perioada 6-8 martie, de Viktor Troicki, revenit pe poziția 41 ATP după suspendarea de un an, dictată pentru faptul că nu a efectuat un test doping de sânge, Filip Krajinovik (23 ani, 100 ATP) și specialistul probei de dublu, Nenad Zimonjic (4 ATP la dublu).

Pe hardul din Kraljevo Sports Centre, gazdele pornesc cu prima șansă, mai ales în condițiile în care „miracolul” așteptat de căpitanul-nejucător al croaților nu s-a produs: Marin Cilic nu este refăcut complet după accidentarea la umăr și rămâne înafara echipei de patru. „Cilic nu este pregătit în acest moment pentru meciuri de cinci seturi„, a punctat luni Zeljko Krajan, campionul-surpriză de la US Open 2014 amânându-și astfel debutul în noul sezon. 

Croația încearcă astfel să facă față Serbiei cu adolescentul Borna Coric (61 ATP) în rol de lider, cel care are în palmares două victorii în fața titanilor din „Big Four”: 6-1, 6-3, cu Andy Murray, la Dubai (2015) și 6-2, 7-6(4) cu Rafael Nadal, la Basel (2014). Coric a fost comparat deja cu sârbul care se va afla de partea cealaltă a fileului în meciulul „rachetelor numărul unu„, de duminică, ceea ce l-a determinat pe Roger Federer să pună o vorbă bună pentru jucătorul de 18 ani „nu-i spuneți „, înaintea meciului direct de la Dubai.

Publicat: 05 03. 2015, 17:18
Actualizat: 05 03. 2015, 21:56