Imagini de colecție cu finalista de la Australian Open 2020. Cum a fost surprinsă Sofia Kenin în urmă cu 15 ani | VIDEO

Sofia Kenin în urmă cu 15 ani

WTA a postat pe pagina oficială de Facebook un videoclip în care apare finalista de la Australian Open 2020. Sofia Kenin, cea mai tânără finalistă a deceniului de la Melbourne, a fost surprinsă în 2005 în compania lui Kim Clihsters, iar imaginile de colecție au devenit virale rapid.

Imagini de colecție cu finalista de la Australian Open 2020

Imaginile au fost făcute publice înaintea finalei pe care Sofia Kenin o va juca cu Garbine Muguruza. Sportiva în vârstă de 21 de ani era doar o puștoaică în 2005, iar cea care a plimbat-o în backstage la turneul de la Miami e chiar Kim Clijsters.

”Ce vrei să câștigi, US Open sau Wimbledon”, a fost întrebată Sofia Kenin, cea care în acea perioadă avea doar cinci ani. ”Wimbledon”, a spus micuța.

https://www.facebook.com/WTA/videos/597965190993024/

Finala Australian Open 2020 are loc sâmbătă, 1 februarie, de la ora 10.30. Sofia Kenin și Garbine Muguruza își vor măsura forțele pentru trofeul de la primul Grand Slam din 2020. În vârstă ded 21 de ani, Sofia Kenina  câștigat anul trecut trei titluri la simplu și două la dublu și a trecut de Trevisan, A. Li, S. Zhang, Gauff, Jabeur și Barty pentru a ajunge în finala Australian Open 2020.

De partea cealaltă, Garbine Muguruza le-a învins pe Rogers, Tomljanovic, Svitolina, Bertens, Pavlyuchenkova și Simona Halep pentru a ajunge în finala Australian Open 2020.

Publicat: 01 02. 2020, 11:24