Imaginile momentului în România: Simona Halep, în plin scandal de dopaj, cu o atitudine uluitoare! Zâmbește larg, ca un om total nevinovat: știe ceva ce nu știe toată lumea? VIDEO & FOTO EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Simona Halep, jucătoarea română de tenis în vârstă de 31 de ani, a fost depistată pozitiv la testarea antidoping efectuată la US Open și la câteva zile după ce a aflat rezultatul ProSport a surprins-o în Capitală, zâmbitoare și relaxată.
În urmă cu două zile, Simona Halep a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, substanță aflată pe lista interzisă a WADA, în urma testării pe care a efectuat-o în timpul turneului US Open.
La scurt timp după ce informația a fost făcută publică, Simona Halep a transmis, prin intermediul rețelelor sociale, un mesaj prin care a dat de înțeles că se simte trădată și că își va căuta dreptatea.
Imaginile momentului în România: Simona Halep, în plin scandal de dopaj, cu o atitudine uluitoare! Zâmbește larg, ca un om total nevinovat
Între timp, Simona Halep își vede liniștită de viața de familie, petrecând timp alături de fratele său, soția acestuia și fiica lor, nepoțica preferată a jucătoarei de tenis.
Fiind suspendată provizoriu după ce a fost depistată pozitiv la testarea antidoping, Simona Halep a ieșit la plimbare, în zona Primăverii, unde deține o locuință în valoare de sute de mii de euro.
Sportiva a fost surprinsă bucurându-se de ultimele zile cu soare din această toamnă, alături de familie. Aceasta a afișat o atitudine relaxată, pozitivă și deloc îngrijorată, ca și cum nici nu s-ar afla în plin scandal de dopaj.
Atitudinea ei relaxată ridică un semn de întrebare și ne face să ne gândim dacă Simona Halep are cumva un as în mânecă pentru a-și demonstra nevinovăția.
Cu siguranță, românca i-a pus pe cei din echipa sa, inclusiv avocații, să lucreze la acest caz și să facă tot posibilul să îi „spele” imaginea, motiv pentru care Simona Halep nu ar fi atât de stresată de această situație dificilă intervenită în cariera sa.
Ce este Roxadustat, substanța cu care s-a dopat Simona Halep
Substanța Roxadustat se comercializează sub brandul Evrenzo, un medicament care ajută organismul să lupte împotriva anemiei. Acesta ajută la creșterea producției de globule roșii din sânge.
Poate fi considerată o metodă de doping eficientă, pentru că mărește și nivelul de oxigen din mușchi și sporește capacitatea de efort.
Această substanță este un inhibitor al prolil-hidroxilazei HIF și se găsește și în regulament în dreptul substanțelor interzise.
Simona Halep riscă o suspendare uriașă
Potrivit regulamentului, Simona Halep riscă o suspendare de patru ani, substanța găsită în urma testării efectuate de către sportivă fiind pe lista celor interzise.
„S2. Hormoni peptidici, factori de creştere, substanţe înrudite şi mimetice
Interzise permanent (în competiţie şi în afara competiţiei)
Toate substanţele interzise din această categorie sunt substanţe nespecifice.
Sunt interzise următoarele substanţe, precum şi alte substanţe cu structură chimică similară sau efect(e) biologic(e) similar(e):
1. Eritropoietina (EPO) şi agenţii care afectează eritropoieza, incluzând, dar nelimitându-se la:
1.1. agonişti ai receptorilor eritropoietinei, de exemplu: darbepoetina (dEPO); eritropoietina (EPO); derivaţi pe bază de EPO [EPO-Fc; metoxi polietilen glicol-epoetina beta (CERA)]; agenţi mimetici EPO şi derivaţii lor (de exemplu: CNTO 530, peginesatida);
1.2. agenţi activatori ai factorilor care induc hipoxia (HIF), de exemplu: cobalt; daprodustat (GSK 1278863); IOX2; molidustat (BAY 85-3934); roxadustat (FG-4592); vadadustat (AKB-6548); xenon”, este fragmentul din regulament, care o incriminează pe Simona Halep.
- ATENȚIE! Preluarea acestei înregistrări este TOTAL INTERZISĂ, iar Trustul de presă GÂNDUL își arogă dreptul de a solita despăgubiri de 50.000 de euro în instanță dacă – sub o formă sau alta, indiferent de suport – aceste imagini vor fi publicate FĂRĂ ACORDUL PREALABIL!