Imperiul imobiliar al Simonei Halep se dezvoltă la un ritm spectaculos, iar la 1 decembrie va fi deschisă „perla coroanei”. Hotelul de 4 stele din Poiana Brașov, cu vedere spre masivul Postăvarul, e aproape gata

Sursa foto: Profimedia 24.10.2024
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă în carieră traversează un moment dificil, fiindcă nu a bifat decât patru meciuri de la revenirea pe teren după suspendarea primită în cazul de dopaj, în afaceri merge totul ca pe roate. Simona Halep clădește un adevărat imperiu imobiliar, într-un ritm spectaculos.

Cel mai important proiect al său – un hotel de patru stele din Poiana Brașov – e aproape gata. Începând cu 1 decembrie, se vor putea bucura de cele mai bune condiții și o vedere spre masivul Postăvarul.

De asemenea, sportiva noastră s-a orientat spre litoralul Mării Negre, unde deține nu unul, ci două hoteluri de lux. Primul se află în zona exclusivistă a stațiunii Mamaia, iar celălalt în Năvodari.

Simona Halep își clădește imperiul imobiliar într-un ritm spectaculos. Hotelul de 4 stele din Poiana Brașov e aproape gata

De îndată ce intri în Poiana Brașov, chiar la intersecția principalelor căi de acces, este aproape imposibil să nu observi „bijuteria” Simonei Halep. Este vorba despre o fostă pensiune pe care a achiziționat-o cu ani în urmă și a transformat-o într-un hotel ultramodern, din dorința de a le oferi oaspeților o experiență de neuitat.

Accesul nu este permis momentan, dar așteptarea va lua sfârșit în foarte scurt timp. Potrivit click.ro, evenimentul de inaugurare va avea loc într-un context cu totul și cu totul special: pe 1 decembrie, de ziua națională a României.

Hotelul îi poartă numele, are trei etaje, camere primitoare și o priveliște de invidiat. Turiștii vor putea admira inclusiv pârtiile de schi de pe masivul Postăvarul.

Ion Țiriac, sfat prețios pentru Simona Halep. Cum își poate revitaliza cariera

În paralel cu afacerile, „Simo” trage din greu la antrenamente pentru ultimele turnee la care va participa în 2024. Ion Țiriac i-a transmis, însă, că va avea nevoie de cel puțin 50 de meciuri pentru a-și recăpăta forma de altădată.

„Eu nu pot să spun direct din experiența mea. După 59 de partide din luna mai până în luna decembrie câștigate, toate turneele câștigate, inclusiv French Open și US Open, un singur meci pierdut de Vilas la Wimbledon în 1977, și-a luat două luni de vacanță.

Mai și înota, mai și fugea în acest timp, dar i-a trebuit un an și ceva ca să îl aduc măcar aproape de nivelul la care a fost. Era destul de în vârstă, avea 30 și ceva de ani. După părerea mea, îți trebuie cel puțin 50 de meciuri, cu calificări, cu tot, ca să recapeți forma. Simona, dacă asta își dorește, asta să facă”, a spus fostul mare tenismen.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Soţ şi soţie, găsiţi MORȚI în casă! Descoperirea șocantă a fost făcută de unul dintre copiii cuplului 😲
Soţ şi soţie, găsiţi MORȚI în casă! Descoperirea șocantă a fost făcută de unul dintre copiii cuplului 😲
Ce surpriză! Care este cel mai probabil scor la Lyon – FCSB
Ce surpriză! Care este cel mai probabil scor la Lyon – FCSB
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
Cel mai slab jucător al lui FCSB în 1-3 cu Olympique Lyon, un dezastru trecut cu roșu!
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
”Cel mai valoros jucător”. Becali a intrat în direct şi a lăudat un titular de la FCSB : ”Să nu se supere Olaru pe mine. E mult peste el”
”Cel mai valoros jucător”. Becali a intrat în direct şi a lăudat un titular de la FCSB : ”Să nu…
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
BANCUL ZILEI. Ea în extaz: – Ești cel mai tare, Vasile… ești unic, Vasile!
Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
Coincidenţă macabră. Doi frați au murit în accidente aproape identice, la doi ani distanță, pe aceeași șosea din Austria
O ipoteză SF spune că oamenii ar fi un HIBRID dintre porci și cimpanzei
O ipoteză SF spune că oamenii ar fi un HIBRID dintre porci și cimpanzei
Milionarul român care ia 3 pensii a spus cum a putut câştiga echivalentul a 10 blocuri: Aveam minte diabolică
Milionarul român care ia 3 pensii a spus cum a putut câştiga echivalentul a 10 blocuri: Aveam minte diabolică
4 zodii care vor avea noroc cu carul, pe toate planurile, în martie 2025: carieră, bani și iubire!
4 zodii care vor avea noroc cu carul, pe toate planurile, în martie 2025: carieră, bani și iubire!
Marea actriță ne-a părăsit. A fost cea mai iubită, dar boala a doborât-o: Ne va fi dor de ea...
Marea actriță ne-a părăsit. A fost cea mai iubită, dar boala a doborât-o: Ne va fi dor de ea...
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Mesajul halucinant al lui Horațiu Potra: La luptă, băieți! Cei care au arme să iasă cu armele!
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Jandarmii, atacați cu obiecte și materiale pirotehnice, în fața BEC
Jandarmii, atacați cu obiecte și materiale pirotehnice, în fața BEC
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Banda cu semafor verde intermitent în 2025: O poți folosi dacă nu virezi la dreapta?
Horoscopul săptămânal 10 - 16 martie 2025. Ce ți-au pregătit astrele pentru săptămâna viitoare
Horoscopul săptămânal 10 - 16 martie 2025. Ce ți-au pregătit astrele pentru săptămâna viitoare
×