Impresionant! Antrenorul Serenei Williams a văzut asta la Halep. „Nimeni nu e ca ea!” Punctul unde nici liderul WTA nu o depășește
După sezonul american de hard, Simona Halep (3 WTA) primește felicitări de la cei mai importanți oameni din fenomen. La câteva zile după semifinala de la Miami, pierdută vineri cu 6-2, 4-6, 7-5 în fața Serenei Williams, românca a fost complimentată chiar de Patrick Mouratoglou, antrenorul rivalei sale.
„Are cea mai bună deplasare din circuitul feminin”
Francezul a acordat un interviu pentru publicația The New York Times, cu prilejul căruia a spus că Simona deține o calitate unică în lume: „Din circuitul feminin, ea este de departe jucătoarea care se deplasează cel mai bine. Are o fluiditate în mișcare care este remarcabilă. Se așază foarte bine pe linia de fund și rar o mai poți scoate de acolo. Chiar și atunci când se apără, nu face pasul înapoi. E foarte dificil să o împingi în spatele terenului, așa că are o zonă mai mică de acoperit. Sunt foarte multe jucătoare care, odată ce sunt puse în defensivă, se retrag imediat și sfârșesc prin a avea mult teren de acoperit. Dar Simona are un ochi foarte bun și anticipează foarte bine unghiurile”, a declarat tehnicianul în vârstă de 44 de ani.
Patrick a felicitat-o pe Simona și pe Twitter, după jocul făcut împotriva elevei sale. Mouratoglu i s-a adresat lui Darren Cahill, antrenorul din stafful Adidas cu care colaborează Halep: „Simona devine din ce în ce mai bună alături de echipa pe care o are în jurul său. Ea și Serena vor mai juca multe meciuri în viitor”.
Simona Halep a făcut două rezultate excelente la precedentele competiții, ambele din categoria Premier Mandatory, a doua ca valoare din circuit: titlu la Indian Wells, pe 22 martie, și semifinală la Miami, pe 3 aprilie. Pentru sportiva din Constanța, care a anunțat că nu vine în naționala României pentru barajul de Fed Cup cu Canada (18-19 aprilie), urmează sezonul de zgură, cu turnee la Stuttgart, Madrid, Roma și Roland Garros.