În 2013 se bătea pentru TOP 20 mondial, acum s-a prăbușit! Sorana Cîrstea, OUT din Top 200 WTA. Cauza unui picaj neanunțat

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 1 poze

Sorana Cîrstea (25 de ani) nu a reușit vreo performanță notabilă în 2015, fapt pentru care a ajuns într-o postură extrem de delicată. Sorana, care a început sezonul pe locul 90 WTA, a ieșit luni din Top 200 WTA, pentru prima oară după 8 ani. Jucătoarea din Târgoviște s-a mai poziționat în afara Top 200 în 2007, atunci când avea 17 ani, într-un sezon pe care l-a început pe 353 WTA și l-a încheiat pe 108 WTA.

Cîrstea ocupă de luni locul 203 WTA, iar un astfel de scenariu părea o glumă proastă în anul 2013. În luna august, Cîrstea atingea cel mai bun loc al carierei, 21 WTA, și era modelată de oamenii care o sfătuitesc acum pe Simona Halep (2 WTA). Darren Cahill, tehnician din stafful Adidas, și Victor Ioniță, ajuns ulterior cel mai cunoscut antrenor român, erau atrași de înverșunarea din forehandul româncei. Prietenele Ana Ivanovic și Caroline Wozniacki veneau în tribune la meciurile ei, iar potențialul de imagine al Soranei părea unul enorm.


Ana Ivanovic (stânga), fost lider mondial, învinsă de Sorana Cîrstea la București, în Fed Cup, scor 3-6, 6-1, 6-2. Ana este cea mai bună prietenă a Soranei din lumea tenisului.


INFO: La data de 12 august 2009, Sorana Cîrstea era cea mai bine clasată jucătoare din România, locul 23 WTA.


Ascensiunea Soranei a fost frântă în 2014, de o accidentare care i-a schimbat lumea, dar și serviciul pe care îl executa atât de bine în trecut: „Am avut o perioadă grea cu accidentarea la umăr, dar acum sunt sănătoasă și fericită că pot să joc în fața românilor. A fost foarte greu pentru mine pentru că accidentarea a fost destul de gravă și nu știam dacă pot reveni. Acum văd tenisul dintr-un alt punct de vedere, mă bucur că nu mai simt niciun fel de durere și cred că merg în direcția bună. Știu că mai sunt destule lucruri de pus la punct, mai ales că a trebuit, din cauza accidentării, să-mi schimb serviciul. Și nu e ușor să-ți schimbi serviciul la 24 de ani, să-ți schimbi coordonarea”, a dezvăluit fosta componentă a naționalei de Fed Cup, după calificarea în turul secund al turneului BRD Bucharest Open 2015 (6-2, 6-2 cu Sesil Karatancheva din Bulgaria).


După mai multe recidive ale accidentării la umăr, Sorana a intrat pe teren cu un taping înfricoșător.


INFO: Cea mai bună performanță a Soranei în 2015 este reprezentată de calificarea în turul doi al BRD Bucharest Open. Ea a pierdut în singura manșă secundă atinsă în acest sezon în circuitul WTA contra Andreei Mitu, cu 5-7, 6-2, 6-4.


Acum, în loja Soranei nu mai vedem nici un antrenor australian cu zâmbet de Hollywood, nici vreo vedetă din circuitul WTA. Cîrstea colaborează cu antrenorul Marius Comănescu, fost jucător de tenis, muncind din greu pentru a reveni în elita tenisului mondial. Nu ar fi un lucru imposibil, ținând cont că sportiva nu mai are puncte de apărat. Îi mai stau în cale doar tururile extenuante de calificare pe care, din cauza noului clasament dezolant, va trebui să le dispute în cadrul competițiilor WTA,

Sorana Cîrstea, performanțe notabile până la 25 de ani:

  • Turul trei la Australian Open (2012, 2013)
  • Sfert de finală la Roland Garros (2009)
  • Turul trei la Wimbledon (2009, 2012)
  • Turul trei la US OPen (2009)
  • Titlu WTA la Tashkent (2008)
  • Finală la Toronto (2013)


 

 

Publicat: 05 10. 2015, 10:55
Actualizat: 05 10. 2015, 11:45