În sfârșit, Clijsters! Aussie Kim

Kim Clijsters (foto) continuă seria loviturilor câștigătoare
după revenirea în tenis. Belgianca (27 de ani) a câștigat, în
premieră, titlul la Australian Open, după ce a trecut sâmbătă de Na
Li cu 3-6, 6-3, 6-3.
Favorită a fanilor australieni, „Aussie Kim”, cum e poreclită, le-a
făcut cadou acestora trofeul de la Melbourne. O victorie pe care
belgianca și-a adjudecat-o după o revenire senzațională de la 0-1
la seturi, totul pentru a cuceri al patrulea titlu de Mare Șlem,
după cele trei obținute la US Open. „Când am revenit, nu mă
așteptam să mă descurc așa de bine, atât de repede. Aș vrea să
continui până la Jocurile Olimpice, apoi vom vedea”, a declarat
Kim, care s-a întors pe teren după o pauză de peste doi ani pentru
a-și întemeia o familie.

Pentru a sărbători reușita de la antipozi, belgianca și-a făcut un
cadou special: o plimbare cu trofeul pe plaja Brighton, una dintre
cele mai populate din Melbourne. Aici s-a pozat, asemenea miilor de
turiști, în fața barăcilor vechi și colorate, după care a intrat,
desculță, în apa Golfului Port Phillip. Triumful o propulsează pe
Kim pe locul doi în ierarhia mondială, după Caroline
Wozniacki.

„Acum
puteți să-mi spuneți «Aussie Kim», pentru că am câștigat, în
sfârșit, titlul aici”, Kim Clijsters

Publicat: 31 01. 2011, 00:18
Actualizat: 31 01. 2011, 00:21