Înainte de meciul direct, Sam Stosur a găsit atuul Monicăi Niculescu: „din acest punct de vedere, este mai bună decât majoritatea jucătoarelor din circuit. Și este unică, în atâtea feluri”

Monica Niculescu (48 WTA), singura româncă repartizată la tragerea la sorți pe jumătatea superioară a tabloului feminin de simplu, debutează marți, în a doua zi a Openului Australian împotriva Samanthei Stosur, cea care, deși admite că nu știe multe despre adversarele pe care le-ar putea întâlni în fazele ulterioare ale turneului, și-a făcut bine temele în ceea ce o privește pe româncă. „O jucătoare extrem de diferită între fetele din circuit„, punctează pentru început principala speranță a australienilor pentru un parcurs complet al favoriților locali, până în ultimul meci. Stosur îi face un portret extrem de flatant româncei.

Slice-ul Monicăi este celebru în circuit, toate adversarele tenismenei din Slatina remarcând faptul că „Moni” insistă cu astfel de execuții. Stosur (30 ani), triplă campioană în Grand Slamuri, vorbește însă mai mult despre măiestria din jocul lui Niculescu. „Este foarte creativă și mai îndemânatică probabil decât majoritatea jucătoarelor pe care le poți întâlni în circuit. Este obligatoriu pentru mine să știu că anumite mingi se vor întoarce extrem de diferit față de ce am primit de la jucătoarele pe care le-am întâlnit până acum, în 2015. Meciul acesta pentru mine înseamnă să mă concentrez mult, să accept că vor fi multe lovituri excentrice, că se vor întâmpla multe. Eu trebuie să încerc să am cele mai bune răspunsuri pentru a combate asta„, a explicat Stosur, la conferința de presă dinaintea turneului de la Australian Open,

Australianca știe cum va arăta jocul Monicăi: „îi place să joace mult cu slice-ul, chiar și cu lovitura de dreapta. Va alege de câteva ori să facă serviciu-voleu, va veni și la plasă. Este foarte rapidă, se mișcă foarte bine„. Totuși, Sam Stosur nu a găsit o jucătoare cu stilul Monicăi, care să o ajute să pregătească meciul. „Nu cred că mai este o jucătoare ca Monica, în multe privințe. Mâine voi lovi cu antrenorul meu – se va strădui să imite stilul ei. Voi încerca să lovesc mai multe mingi cu slice, mai multe mingi trimise moale„.


4-0 este scorul întâlnirilor directe. Monica Niculescu a reușit în ultimele două partide să câștige categoric setul doi împotriva lui Stosur

Stosur are o singură victorie în 2015, dar este mulțumită de jocul ei

Samantha Stosur care a încheiat prematur sezonul 2014 după titlul câștigat la Osaka, în Japonia, la începutul lunii octombrie, renunțând la turneul de la Sofia, din cauza unei accidentări la piciorul drept, a revenit ezitant în 2015: înfrângere în primul tur, la Brisbane, în set decisiv, în fața Varvarei Lepchenko, apoi eșec în turul doi, la Sydney, la Barbora Zahlavova Strycova. Ambele înfrângeri i-au fost administrate de jucătoare mai slab cotate, însă Stosur afirmă că are suficiente motive pentru a fi încrezătoare pentru turneul de Mare Șlem de acasă.

Să joc acasă este diferit. Nu înseamnă că este mai greu decât la celelalte Grand Slam-uri, dar categoric nu este nici mai ușor. Sunt mulțumită de meciurile pe care le-am avut până acum, în 2015. Sunt mulțumită de cum m-am mișcat, cum am luptat. Problema de la picior, da, este de domeniul trecutului. Batem în lemn. Nu am mai avut nici o problemă când am ieșit pe teren, nu am ezitat nici un moment în ceea ce privește deplasarea” a spus încrezătoare Stosur.

 

Publicat: 18 01. 2015, 13:49
Actualizat: 18 01. 2015, 13:50