Încă o nedreptate care i se face Simonei Halep!? Motivul pentru care românca nu a primit decizia, deși a trecut o lună de la audiere | FOTO

Încă o nedreptate care i se face Simonei Halep!? Motivul pentru care românca nu a primit decizia, deși a trecut o lună de la audiere | FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce procesul Simonei Halep a fost amânat de mai multe ori până ca românca să meargă la tribunalul sportiv de la Londra, decizia se lasă și ea așteptată.

Simona Halep a reclamat faptul că i-a fost refuzat dreptul la o audiere rapidă, mergând la tribunal abia la sfârșitul lunii iunie. Iar faptul că Halep nu a aflat nici acum verdictul, după o lună de la audiere, ridică noi semne de întrebare privind corectitudinea procesului.

Încă o nedreptate care i se face Simonei Halep!? Motivul pentru care românca nu a primit decizia, deși a trecut o lună de la audiere

Motivul pentru care tribunalul Sport Resolutions de la Londra nu a pronunțat verdictul nici după o lună de la audierea Simonei Halep este acela că situația sportivei noastre a fost considerată o „circumstanță excepțională”. În regulamentul de procedură al tribunalului de la Londra, se prevede că „în afară de circumstanțele excepționale, instanța trebuie să ia o decizie în maximum trei săptămâni de la audiere sau de la încheierea fazei probatorii, atunci când procesul este încheiat pe baza documentelor scrise”.

Dacă procesul Simonei ar fi fost unul obișnuit, constănțeanca trebuia să primească decizia încă de săptămâna trecută. Se pare însă că procedura a devenit anevoioasă, din cauza celei de-a doua acuzații primite de Halep, pentru nereguli în pașaportul biologic. Acest lucru i-a determinat pe judecători să admită existența unor circumstanțe excepționale și să prelungească termenul pentru anunțarea verdictului.

Astfel, nu se mai știe data exactă la care Simona Halep va primi decizia oficială, iar acest lucru este în defavoarea ei. Înscrisă pe lista de la US Open, Halep are nevoie să scape de suspendare până pe 22 august, atunci când va fi tras la sorți tabloul de calificări. În caz contrar, Halep va fi ștearsă de pe entry list de organizatori.

Simona Halep, revoltată de modul în care s-a desfășurat procesul

Simona Halep a fost revoltată de faptul că procesul decurge anevoios, strigându-și disperarea înainte de a fi audiată: Încă o dată, în seara aceasta, sunt devastată. ITIA încă o dată, pentru a treia oară mi-a amânat audierea cu o lună! Aștept să fiu judecată din octombrie anul trecut. În decembrie, am fost în sfârșit capabilă, mulțumită experților, să demonstrez că multe dintre suplimentele pe care le-am folosit au fost contaminate, care au dus la rezultatul pozitiv.

Am cerut, așa cum impun regulile anti-doping, pentru o audiere rapidă: acesta este dreptul meu, e scris în legi! Din păcate, ITIA mi-a amânat audierea de trei ori, refuzându-mi dreptul de a fi judecată de către un Tribunal Independent și fără a mă lăsa să particip la vreun turneu timp de opt luni. Acum știu că am ratat Australian Open și urmează Roland Garros și Wimbledon.

Fără să menționez că mi-am pierdut toate punctele și locul în clasament. Nu doar că îmi omoară reputația, însă fac asta și cu mine ca jucătoare profesionistă și nici măcar nu vorbesc despre consecințele pe care le are asupra sănătății mele mintale. Nerespectarea regulilor ITIA în ceea ce privește audierea rapidă pe care am dreptul să o am, e lipsită de respect față de mine încât nu mai am cuvinte… ‘Amânarea justiției este refuzul ei’. Simona”, spunea Simona Halep.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
Apare o nouă taxă la bloc. O plăteşte toată lumea. Nu contează dacă te-ai debranșat și ai centrală
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
S-a anunţat componenţa lotului naţionalei feminine pentru meciul amical contra Albaniei
S-a anunţat componenţa lotului naţionalei feminine pentru meciul amical contra Albaniei
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×