Încă o nouă mare victorie? Mergea și Inglot joacă din nou cu frații Bryan, în sferturile turneului de la Dubai
Cuplul Florin Mergea/Dominic Inglot (România/Marea Britanie) va întâlni, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Dubai echipa formată din frații Bob și Mike Bryan, la o lună după ce i-a învins pe liderii mondali ai probei de dublu, la Australian Open.
Frații Bryan au început mai slab sezonul, fiind eliminați în primul meci pe care l-au disputat, la Auckland, apoi în optimile de finală ale Australian Open. În această ultimă întâlnire, Mergea și Inglot s-au impus în fața americanilor cu scorul de 7-6 (4), 6-3.
Bob și Mike Bryan au reușit săptămâna trecută să câștige primul turneu în 2015, la Delray Beach, iar la competiția de 500 de puncte de la Dubai au trecut în prima manșă de perechea Roberto Bautista Agut/Joao Sousa (Spania/Portugalia), cu scorul de 6-2, 6-2.
Tot joi, în sferturile de finală ale competiției din Emiratele Arabe Unite, Horia Tecău va fi adversarul fostului său coechipier Robert Lindstedt. Astfel, echipa Horia Tecău/Jean Julien-Rojer (România/Olanda), cap de serie numărul 2, va da piept cu perechea Robert Lindstedt/Marcin Matkowski (Suedia/Polonia).