Încă o sancțiune dictată de ITIA, la doar o săptămână după suspendarea Simonei Halep: „Există probabilitea să fi comis o infracțiune majoră!”
Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA) a suspendat încă un jucător profesionist de tenis, la doar o săptămână după ce Simona Halep a primit o interdicție de patru ani la turnee.
ITIA a anunțat vineri că tenismenul francez Maxence Broville a fost suspendat provizoriu din tenis, în așteptarea examinării integrale a acuzațiilor de încălcare a Programului Anticorupție (TACP).
Încă o sancțiune dictată de ITIA, la doar o săptămână după suspendarea Simonei Halep: „Există probabilitea să fi comis o infracțiune majoră!”
Agenția de Integritate a băgat spaima în jucătorii de tenis, dictând numeroase sancțiuni împotriva acestora în 2023. Ultimul tenismen adăugat pe „lista neagră” este Maxence Broville, un francez în vârstă de 24 de ani aflat pe locul 746 ATP.
„Din 20 iunie 2023, jucătorului i-a fost interzis să concureze sau să participe la orice evenimente de tenis organizate de organele de conducere ale sportului.
Există probabilitatea să fi comis o infracțiune majoră și, în absența unei suspendări provizorii, integritatea tenisului ar fi subminată, iar prejudiciul rezultat din absența unei suspendări provizorii depășește gravitatea suspendării provizorii”, a anunțat ITIA pe site-ul oficial.
Agenția de Integritatea a băgat spaima în jucătorii de tenis
Un alt tenismen francez, Alexis Musialek, a fost suspendat pe viaţă, după 39 de încălcări ale Programului anticorupţie. Musialek a fost găsit vinovat, printre altele, de a fi manipulat rezultatele mai multor meciuri, pentru care a primit bani sau alte beneficii, dar în același timp a corupt și alți colegi din circuitul profesionist.
A urmat o altă suspendare uriașă, primită de această dată de o reprezentantă de seamă a circuitului WTA. Simona Halep a fost interzisă patru ani din tenis, după ce tribunalul Sport Resolutions a găsit-o vinovată de două încălcări ale programului anti-doping. Printre jucătorii pedepsiți de ITIA se numără și Mikael Ymer (Suedia) și Kamil Majchrzak (Polonia), ambii încălcând programul anti-doping recent.
„Tribunalul a confirmat că jucătoarea a încălcat două reguli din Programul Anti-Doping (TADP), articolul 2: – Prezența și utilizarea Roxadustat, așa cum s-a evidențiat în proba de urină a lui Halep, colectată la data de 29 august 2022, la US Open; – Utilizarea unei substanțe sau a unei metode interzise în anul 2022 după recoltarea și analizarea a 51 de probe de sânge furnizate de jucătoare în cadrul programului ABP. Fostul număr 1 mondial este suspendat pentru perioada 7 octombrie 2022 – 6 octombrie 2026. Cazul poate fi supus apelului”, a fost anunțul teribil pentru Halep, făcut de Sport Resolutions.