Încă un abandon pentru Rafael Nadal. Cifre neașteptate în 2024 pentru spaniol. Cariera sa se apropie de final

Redactor:
Ion Filip
Încă un abandon pentru Rafael Nadal. Cifre neașteptate în 2024 pentru spaniol. Cariera sa se apropie de final
  • Publicat:

Spaniolul Rafael Nadal a anunțat nu va participa la Laver Cup, care va avea loc în perioada 20 – 22 septembrie, la Berlin. Competiția aduce față în față echipa Europei și pe cea a Restului Lumii, disputele anterioare generând audiențe impresionante.

„Sunt foarte dezamăgit, dar aceasta este o competiţie de echipă, iar pentru a ajuta cu adevărat echipa europeană, trebuie să fac ceea ce este mai bine pentru ei. Iar în acest moment, există alţi jucători care pot contribui mai mult. Aşteptam cu nerăbdare să fiu alături de coechipierii mei şi să mă reîntâlnesc cu Björn (Borg) pentru ultimul său an în calitate de căpitan”, a explicat el, într-un comunicat de presă emis de organizatori.

N-a mai evoluat de la Jocurile Olimpice

Rafa nu a mai apărut în competiţii de la 31 iulie. El a pierdut atunci, la dublu, în sferturile de finală ale Jocurilor Olimpice alături de Carlos Alcaraz. Ulterior, Nadal și-a anunţat retragerea de la US Open, la 7 august.

„A nu lua parte la Laver Cup nu este o tragedie. Acestea sunt decizii pe care le iei și era o posibilitate evidentă. Nu am mai concurat de ceva timp și sunt convins că un alt jucător se va descurca mai bine. Sunt bine psihic și mă bucur de alte lucruri acasă. Nu e nicio problemă, mă antrenez în fiecare zi cât de mult pot. Momentan, nu sunt în situația de a-mi propune ceva. Am spus că voi juca până la Jocurile Olimpice de la Paris și apoi vom vedea ce se va întâmpla. Acum sunt în această perioadă de odihnă”, a spus Rafa Nadal, potrivit We Love Tennis.

A ajuns pe locul 154 mondial

Anul 2024 este unul dintre cele mai sărace pentru sportivul spaniol. El a jucat numai 19 partide, câștigând 12 și fiind învins în 7. Nadal a căzut pe locul 154 mondial și a câștigat numai 301.166 dolari. Aceste borne îi fac pe specialiști să creadă că se apropie sfârșitul carierei jucătorului de 38 de ani.

Cifrele sale all-time sunt însă impresionante. El are 92 de titluri în palmares, dintre care 22 de Grand Slam. Nadal a câștigat 1080 de meciuri și a pierdut numai 227. A acumulat venituri totale, din tenis, de 134.946.110 dolari, locul doi în ierarhia all-time a banilor adjudecați din tenis.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nelson Mondialu NU este tatăl biologic al lui Livian. A invitat şi familia reală la nuntă, dar nu au vrut să audă de el
Nelson Mondialu NU este tatăl biologic al lui Livian. A invitat şi familia reală la nuntă, dar nu au vrut…
Echipamentele celor 36 de echipe din Champions League, de la cel mai frumos la cel mai urât! Liderul-surpriză
Echipamentele celor 36 de echipe din Champions League, de la cel mai frumos la cel mai urât! Liderul-surpriză
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Se închid școlile! Anunț de ultim moment. În ce zone din România vor fi suspendate cursurile?
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Bilete de odihnă și tratament pentru pensionarii români. Acte necesare și cine beneficiază de ele
Bilete de odihnă și tratament pentru pensionarii români. Acte necesare și cine beneficiază de ele
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge la birou și urlă: - Adu-mi repede o cafea, măi săracule!
La 69 de ani, tanti Luţa şi-a salvat 20 de vecini din calea viiturilor.
La 69 de ani, tanti Luţa şi-a salvat 20 de vecini din calea viiturilor. "I-am tras, că nu am avut…
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
MISTERUL de la Stonehenge se adâncește! Ce au găsit acum arheologii?
Ion Ţiriac i-a anunţat divorţul, iar Ilie Năstase a lansat acuzaţii incredibile: Aş face plângere la poliţie!
Ion Ţiriac i-a anunţat divorţul, iar Ilie Năstase a lansat acuzaţii incredibile: Aş face plângere la poliţie!
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Cum arată acum fosta soție a lui Mihai Neșu. De ce au divorțat cei doi după accidentul fotbalistului
Ilegal pe domeniul public. Legea se aplică în toată România: Se cer despăgubiri!
Ilegal pe domeniul public. Legea se aplică în toată România: Se cer despăgubiri!
Soțul Deliei, prima victimă a
Soțul Deliei, prima victimă a "Șacalului", dezvăluiri șocante! Gafa URIAȘĂ a polițiștilor
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Începe Liga Campionilor. Competiţia se reinventează cu un format ambiţios
Începe Liga Campionilor. Competiţia se reinventează cu un format ambiţios
Ai două anvelope noi? Unde recomandă experții să fie montate: pe spate sau pe față?
Ai două anvelope noi? Unde recomandă experții să fie montate: pe spate sau pe față?
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×