După ce Simona Halep (30 WTA) a fost interzisă la Roland Garros 2023 din cauza suspendării pentru dopaj, o nouă veste a picat ca un trăsnet în lumea tenisului.
Iga Swiatek (Polonia, 1 WTA) s-a accidentat cu o săptămână și jumătate înainte de Roland Garros (28 mai – 11 iunie), iar prezența liderului WTA la Grand Slam-ul parizian a devenit incertă.
Iga Swiatek este campioana en-titre de la Roland Garros, iar poloneza nu știe dacă își va mai putea apăra trofeul! Iga a suferit o accidentare serioasă la coapsă, miercuri seară, la meciul cu Elena Rybakina (Kazahstan, 6 WTA) din sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Roma.
Swiatek s-a accidentat în timpul setului secund, iar la scorul de 6-2, 6-7(3), 2-2 a decis să abandoneze partida. În cursul zilei de joi, sportiva care ar trebui să fie cap de serie 1 la Roland Garros le-a transmis un mesaj fanilor, spunând că așteaptă cu sufletul la gură diagnosticul:
„Salutare! Sunt sigură că vă gândiți la ce sa întâmplat aseară. Facem investigații. În timpul celui de-al doilea set m-am accidentat la coapsă. Aștept diagnosticul și voi afla mai multe informații zilele următoare. Vă țin la curent!”, a spus Iga Swiatek pe contul ei de Twitter.
Get well soon @iga_swiatek ♥️ The two-time @WTA Rome champion got injured during her quarter-final against Rybakina. #IBI23 pic.twitter.com/tZORDumjnZ — Internazionali BNL d'Italia (@InteBNLdItalia) May 17, 2023
Get well soon @iga_swiatek ♥️
The two-time @WTA Rome champion got injured during her quarter-final against Rybakina. #IBI23 pic.twitter.com/tZORDumjnZ
— Internazionali BNL d'Italia (@InteBNLdItalia) May 17, 2023
Simona Halep, campioana ediției din 2018, nu mai are nicio șansă de a juca la Roland Garros, după ce organizatorii au făcut anunțul oficial! Românca nu va fi primită la turneul ei preferat, pe care l-a câștigat în urmă cu cinci ani (3-6, 6-4, 6-1 în finala cu Sloane Stephens).
Organizatorii de la Roland Garros au pus în aplicare sancțiunea impusă Simonei Halep de către Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA), după ce campioana tenisului a fost suspendată provizoriu pentru dopaj!
Francezii nu au inclus-o pe lista inițială pe Halep, dar nu i-au acordat nici wild card, astfel că românca ratează oficial participarea la Grand Slam-ul parizian. Audierea Simonei este programată chiar pe 28 mai, în prima zi a turneului de la Roland Garros.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER