Încep partidele cu un mare impact financiar pentru Halep. Suma pe care o poate câștiga Simona la Miami

Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Miami după ce a învins-o pe sportiva italiană Camila Giorgi, locul 37 WTA și cap de serie numărul 30, cu scorul de 6-4, 7-5.

Calificarea în optimile de finală a fost recompensată cu un premiu de 59.185 de dolari și 120 de puncte WTA. De acum însă urmează premii mult mai atractive pentru sportiva noastră.

Dacă va reuși să treacă de Flavia Pennetta în optimile de finală, atunci Halep își va asigura o sumă de 112.270 de dolari, iar apoi calificarea în semifinalele turneului va fi răsplătită cu 220.230 de dolari, iar prezența în finală cu 439.420 de dolari.

Dacă va reuși să câltige turneul, Simona va pleca acasă cu un cec în valoare de 900.400 de dolari.

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA și cap de serie numărul 3, o va întâlni pe Flavia Pennetta din Italia, locul 28 WTA și cap de serie numărul 15, în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami. Partida va avea loc pe arena centrală, fiind a doua din sesiunea de seară, nu mai devreme de ora 04.00.

Halep, 23 de ani, și Pennetta, 33 de ani, s-au mai întâlnit de trei ori și de fiecare dată s-a impus sportiva italiană. Ultimul lor meci a fost la ediția 2013 a US Open, în faza optimilor de finală, iar scorul a fost de 6-2, 7-6 (3). Până în prezent, cea mai bună performanță înregistrată de Halep la Miami Open a fost calificarea în turul 3, la edițiile din 2012 și 2013.

Publicat: 30 03. 2015, 14:35
Actualizat: 30 03. 2015, 17:32