Încununarea unui an perfect!** Federer e tată!
An fabulos pentru Roger Federer. După un 2008 dezastruos, în care a pierdut fotoliul de lider mondial în fața lui Rafa Nadal și nu a reușit să câștige niciun trofeu major, cu excepția US Openului, ‘Swiss Maestro’ a revenit în forță în 2009.
Și-a recucerit tronul, depășindu-l pe iberic, și-a completat colecția de trofee prin câștigarea Roland-Garros-ului și a cucerit, pentru a șasea oară, cel mai prestigios turneu al planetei, Wimbledonul.
Dar cel mai emoționant moment din viața lui FedEX a avut loc aseară, când elvețianul a devenit tată, după ce, soția sa, Mirka, a născut gemene, Charlene Riva și Myla Rose, informează site-ul oficial al jucătorului elvețian.
"Este o zi fenomenală în viața noastră. Mirka, Myla și Charlene sunt sănătoase și se simt foarte bine", a declarat Federer, pe site-ul său oficial.
Aceștia sunt primii doi copii ai cuplului, Roger și Mirka fiind căsătoriți din luna aprilie.
Federer, în vârstă de 27 de ani, a cunoscut-o pe Mirka în 2000, atunci când ambii au concurat pentru Elveția la Jocurile Olimpice de la Sydney.
Mirka, în vârstă de 31 de ani, care a emigrat cu familia sa pe când era copil din Slovacia în Elveția, este o fostă jucătoare în circuitul WTA ce a fost nevoită să se retragă prematur din cauza unor accidentări.