Infirmeria România. Monica Niculescu a acuzat și ea o accidentare după înfrângerea din turul I: „Am mari probleme”
- Monica Niculescu (32 WTA) s-a plâns de dureri mari după eliminarea neașteptată din primul tur al Australian Open, scor 6-2, 4-6, 6-4 pentru Anna Blinkova din Rusia, a 189-a jucătoare a lumii. Situația este similară cu cea a Simonei Halep (4 WTA), sportivă care a pus pe seama unei accidentări înfrângerea cu Shelby Rogers, scor 3-6, 1-6.
Două dintre cele patru românce care au cedat în manșa inaugurală de la Australian Open au acuzat accidentări grave! După ce Simona Halep a declarat că nu s-a putut deplasa în meciul cu Shelby Rogers, a venit rândul Monicăi Niculescu să se plângă: „Acum chiar îmi pare rău că am jucat aici. Nu trebuia să o fac. Am probleme mari la mușchii abdominali, probleme care s-au agravat la Hobart, în sferturi. Mă doare foarte tare când servesc, mă doare când tușesc, mă doare când mă încordez. Cred că e o leziune și acum mi-e foarte frică să nu se agraveze„, a declarat sportiva n[scut[ la Slatina pentru Adevărul.
Niculescu spune că s-a accidentat din cauza programului aglomerat de la începutul sezonului, iar acum are de gând să își ia o pauză de refacere: „O să fac un RMN și probabil va trebui să iau o pauză. Am avut un program prea încărcat în perioada asta și de aceea a apărut o suprasolicitare. Practic, am jucat sâmbătă finala la Hobart și marți în primul tur la Australian Open”, a mai adugat Monica pentru sursa citată. Înainte de Australian Open, Niculescu a mai disputat 6 meciuri: două la Shenzhen și patru la Hobart, turneu la care a cedat în ultimul act contra belgiencei Elise Mertens (82 WTA), scor 6-3, 6-1.