Înfrângere de coșmar pentru Irina Begu în semifinale la Adelaide! Ce s-a întâmplat în meciul cu Aryna Sabalenka | VIDEO
Irina Begu (România, 34 WTA) a ratat calificarea în finala turneului WTA 500 de la Adelaide (Australia), după 3-6, 2-6 cu Aryna Sabalenka (Belarus, 5 WTA).
Aryna Sabalenka a făcut o demonstrație de forță în fața Irinei Begu, sâmbătă dimineață, românca luându-i doar cinci game-uri adversarei. Astfel, Sabalenka va disputa finala de la Adelaide împotriva câștigătoarei din meciul Ons Jabeur (Tunisia, 2 WTA) – Linda Noskova (Cehia, 102 WTA).
Înfrângere de coșmar pentru Irina Begu în semifinale la Adelaide! Ce s-a întâmplat în meciul cu Aryna Sabalenka
Irina Begu și-a încheia parcursul de la Adelaide cu o înfrângere usturătoare, scor 3-6, 2-6 cu Aryna Sabalenka. Bucureșteanca se consolează cu faptul că a urcat șase poziții în clasamentul WTA, până pe 28, dar și cu un premiu consistent în valoare de 43.323 de dolari.
Semifinala dintre Irina Begu și Aryna Sabalenka de la Adelaide, turneu dotat cu premii în valoare totală de 826.837 de dolari, a durat o oră și 19 minute. Begu a servit un singur as și a comis două duble greșeli, în timp ce Sabalenka a reușit 6 ași, făcând cinci duble greșeli.
În ciuda înfrângerii clare din penultimul act, Irina Begu a impresionat în această săptămână. Ea a eliminat-o pe Shelby Rogers (SUA, 47 WTA) în primul tur, după ce a revenit spectaculos de la set și break pentru adversară, scor 3-6, 7-6(5), 6-1, apoi a învins-o fără drept de apel pe Jelena Ostapenko (Letonia, 18 WTA), cu 6-3, 6-0. În sferturi, Irina a dispus în minimum de seturi de Veronika Kudermetova (Rusia, 9 WTA), scor 7-5, 6-4.
Irina Begu a apărut cu un nou look la Adelaide
Irina Begu a apărut la turneul de la Adelaide cu un nou look, după ce românca a luat exemplul Simonei Halep, operându-și nasul. Sportiva a recurs la rinoplastie la sfârșitul lunii septembrie, după ce a câștigat trofeul WTA 125 Tiriac Foundation Trophy, de la București.
Cel mai important este faptul că Irina Begu arată și în formă în noul sezon din tenis! În urma performanței de la Adeiale, Irina a urcat șase poziții în clasamentul live al WTA, până pe locul 28, iar asta înseamnă că bucureșteanca va avea statut de cap de serie la Australian Open (16 – 29 ianuarie).
Begu va fi singura româncă pe favoritelor de la Grand Slam-ul de la Antipozi, în condițiile în care Simona Halep (10 WTA) nu va participa din cauza suspendării pentru dopaj.