Înfrângere istorică pentru Nadal. Strălucitor în primul act, Rafa s-a înclinat în fața lui Fognini pe zgura de la Rio. „Don” Fabio a pus capăt, după 12 ani, unui record impresionant al spaniolului

Fabio Fognini a oferit duminică, în turneul ATP de la Rio de Janeiro, una dintre cele mai mari surprize ale ultimelor luni în tenisul masculin. Italianul de 27 de ani, clasat pe locul 28 în ierarhia mondial, l-a învins pe Rafa Nadal, după o revenire de senzație în seturile doi și trei, scor 1-6, 6-2, 7-5, și s-a calificat în finala turneului brazilian, unde va întâlni un alt reprezentant al Spaniei, David Ferrer.

Ceea ce a început ca un meci obișnuit pentru Nadal, care a dominat primul set în stilul caracteristic, impunând un joc de forță din spatele terenului, la care Fognini nu a găsit răspunsul, s-a transformat, pe parcurs, într-un adevărat coșmar pentru spaniol. Cele șase game-uri câștigate lejer, în doar 35 de minute, întrerupte de un joc câștigat de Fognini la 5-0, păreau să-i aducă ibericului, considerat cel mai bun jucător pe zgură din istorie, o nouă finală pe suprafața pe care a doborât toate recordurile.

Seturile doi și trei au adus, însă, un alt adversar de partea cealaltă a fileului. Fognini, unul dintre cei mai controversați jucători din circuit, renume căpătat de-a lungul carierei prin momente care au contrariat lumea tenisului, și-a limpezit jocul, a eliminat greșelile neforțate, a pus presiune și, în final, s-a văzut câștigător după două ore și 18 minute de la prima minge a meciului.


Statistica partidei dintre Nadal și Fognini

Pentru Nadal, înfrângerea este cu atât mai dureroasă cu cât pune capât unei serii impresionante de 52 de meciuri câștigate în semifinalele unui turneu pe zgură la cel mai înalt nivel. Precedentul eșec în penultimul act al unei competiții pe suprafața roșie data 26 iulie 2003, când era învins în minimum de seturi de conaționalul Carlos Moya. Mai mult, fostul lider al ierarhiei mondiale va ocupa de luni locul 4 în clasamentul ATP și continuă perioada nefastă prin care trece, una în care nu a câștigat niciun titlu de opt luni, de la succesul din finala de la Roland Garros.

Fognini, carismaticul specialist al zgurii, va juca finala turneului de la Rio contra lui David Ferrer, al nouălea ultim act al carierei, iar o victorie l-ar putea readuce printre cei mai buni 20 de jucători ai lumii.

Publicat: 22 02. 2015, 12:02
Actualizat: 22 02. 2015, 12:23