Înfrângere uluitoare la Turneul Campioanelor 2023! A jucat trei finale de Grand Slam, dar acum a putut să câștige doar un ghem

Înfrângere uluitoare la Turneul Campioanelor 2023 a luat doar un ghem
Vezi galeria foto - 5 poze

​Ons Jabeur, care a jucat de mai multe ori o finală de Grand Slam, a fost învinsă clar de Coco Gauff la Turneul Campioanelor 2023, scor 0-6, 1-6.

Înfrângere uluitoare la Turneul Campioanelor 2023! A jucat trei finale de Grand Slam, dar acum a putut să câștige doar un ghem

Ons Jabeur și Coco Gauff au jucat un meci în faza grupelor care a durat doar 57 de minute. Coco s-a impus categoric în fața uneia care în 2022 a fost pe locul doi WTA și a jucat în carieră trei finale de Grand Slam, la Roland Garros, în 2022 și 2023 sau la US Open 2022.

Tot la Turneul Campioanelor, luni, Iga Swiatek a învins-o pe Marketa Vondrousova, scor 7-6 (3), 6-0.

Clasament Grupa Chetumal:

1 Coco Gauff 1-0 (victorii / înfrângeri) / 2-0 (seturi) / 12-1 (gameuri)

2 Iga Swiatek 1-0/ 2-0 (13-3)

3 Marketa Vondrousova 0-1 / 0-2 (3-13)

4 Ons Jabeur 0-1 / 0-2 / 1-12.

Clasament Grupa Bacalar:

1. Aryna Sabalenka (1) 1-0 / 2-0 / 12-1

2. Jessica Pegula (5) 1-0 / 2-0 / 13-7

3. Elena Rybakina (4) 0-1 / 0-2 / 7-13

4. Maria Sakkari (8) 0-1 / 0-2 / 1-12.

  • Turneul Campioanelor 2023se joacă în perioada 29 octombrie – 5 noiembrie, pe hard, în Mexic
  • Premii de nouă milioane de dolari
  • Se duelează cele mai bune opt jucătoare ale sezonului
  • Campioana en-titre este Caroline Garcia, dar nu s-a calificat la ediția de acum
  • Grupa Bacalar: Aryna Sabalenka (25 de ani, 1 WTA), Elena Rybakina (24 de ani, 4 WTA), Jessica Pegula (29 de ani, 5 WTA) și Maria Sakkari (28 de ani, 9 WTA)
  • Grupa Chetumal: Iga Swiatek (22 de ani, 2 WTA), Coco Gauff (19 de ani, 3 WTA), Ons Jabeur (29 de ani, 7 WTA) și Marketa Vondrousova (24 de ani, 6 WTA)

Sportivele sunt nemulțumite de condițiile de la Cancun: „În general, nu este ușor aici. Toată lumea se luptă. Toată lumea încearcă să facă tot ce e posibil. După cum am spus, nu prea sunt mulțumită de condițiile și de organizarea turneului. Despre teren, nu prea vreau să vorbesc. Dar desigur, nu e bine. Cu siguranță nu pentru Turneul Campioanelor. Pentru că totul a întârziat și nu a fost timp să se repare nimic. Calitatea partidei nu a fost cea mai bună din cauza terenului. Dar, așa cum am spus, am încercat să fac tot posibilul”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicat: 31 10. 2023, 10:34