Interes mare pentru finala de la Dubai dintre Simona Halep și Elena Rybakina! Biletele s-au vândut într-un timp record
Simona Halep se va duela cu Elena Rybakina în finala de la WTA Dubai, azi, ora 17.00, pe arena ”Dubai Duty Free Tennis Stadium”, iar marele meci care i-ar putea aduce sportivei din România al 20-lea trofeu din carieră se va avea loc în fața unui stadion plin.
Finala de la Dubai dintre Simona Halep și Elena Rybakina e sold out
”Dubai Duty Free Tennis Stadium” are o capacitate de 5.000 de locuri, iar arabii s-au bătut pentru a prinde un bilet la meciul dintre Simona Halep și Elena Rybakina din finala WTA Dubai, chiar dacă prețurile sunt destul de piperate.
Prețul unui bilet la finala de la WTA Dubai dintre Simona Halep și Elena Rybakina costă 370 de dirhami (90 de euro), adică aproximativ 430 de lei, iar organizatorii au anunțat deja sold out pentru marele meci dintre cele două sportive.
Elena Rybakina are un singur titlu în 2020
Siimona Halep (28 ani/ 2 WTA) și Elena Rybakina (20 ani/ 19 WTA) s-au întâlnit până în prezent o singură dată, la Wuhan, acolo unde fostul lider mondial a abandonat din cauza durerile pe care le avea la spate. Elena Rybakina, adversara Simonei Halep din finală are, în acest an, un titlu la Hobart, și încă două finale jucate la Sankt Petersburg și Shenzhen. La Dubai, Rybakina a trecut de Sofia Kenin, câștigătoarea de la Australian Open 2020, Katerina Siniakova, Karolina Pliskova și Petra Martic.
Simona Halep a ajuns în finala WTA Dubai după ce a învins-o pe Jennifer Brady, scor 6-2 6-0, iar calificarea în ultimul act al turneului i-a adus sportivei din România beneficii uriașe. Fostul lider modial a fost recompensată cu un premiu de 372.200 de dolari și cu 305 puncte WTA, iar dacă va câștiga duelul cu Elena Rybakina va primit 696.860 de dolari și 470 de puncte WTA.