Simona Halep (31 de ani) a criticat organismele de conducere ale tenisului pentru că i-au amânat procesul de dopaj, iar un reputat avocat îi dă dreptate româncei.
Simona Halep nu a fost audiată în decurs de 7 luni, motiv pentru care fostul lider WTA și-a strigat disperarea! Procesul pentru dopaj a fost amânat pe 28 mai, iar un avocat recunoscut pe plan internațional se poziționează de partea Simonei.
Srinivasan Saimani, cel mai bun avocat sportiv din India, a tras un semnal de alarmă în urma interviului manifest oferit de Simona Halep! Deși Agenția care o acuză de dopaj pe Halep a transmis că procesul decurce conform Codului Mondial Anti-Doping, avocatul susține că Halep este îndreptățită să fie nemulțumită:
„Nu o pot contrazice pe Simona Halep! Sunt de acord cu nemulțumirea ei, în principiu! Eu însumi am reprezentat sportivi în chestiuni în care procedurile au înregistrat întârzieri semnificative de la data emiterii notificării de acuzare.
De partea cealaltă, vorbim despre un sistem supraîncărcat, care lucrează peste program pentru a gestiona numărul de cazuri anti-doping. Reglementările prevăd includerea perioadei de suspendare provizorie în sancțiunea finală, dar asta nu compensează timpul pierdut în așteptarea deciziei, departe de antrenamente și competiții”, a opinat Srinivasan Saimani pe contul său de Twitter.
Simona Halep este reprezentantă în procesul de dopaj de celebrul Howard Jacobs, nimeni altul decât avocatul care a apărat-o pe Maria Sharapova în anul 2016, după ce a fost depistată pozitiv cu meldonium. Sharapova a primit o suspendare de doi ani din partea ITF, dar Tribunalul de Arbitraj pentru Sport (TAS) i-a redus pedeapsa la 15 luni.
Simona Halep a criticat organismele internaționale pentru că i-au întârziat în mod repetat audierea la tribunal și nu i-au acordat șansa de a se apăra după testul pozitiv de la US Open 2022.
Halep a dezvăluit că audierea trebuia să aibă loc pe 28 februarie, ceea ce ia dat speranțe că poate concura la Indian Wells, dar a ajuns să fie programată abia pe 28 mai, în ziua în care începe Roland Garros. Testele anti-doping au fost administrate de ITIA, dar Halep a indicat faptul că acest caz se află în competența ITF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER