de Andru Nenciu
Irina Begu (28 WTA) a reușit un succes fantastic miercuri seară, în turul doi la Roland Garros, după ce a învins-o la finele unui meci maraton pe Coco Vandeweghe (SUA, 43 WTA) , scor 6-7, 7-6, 10-8. Irina și Coco s-au luptat timp de trei ore și 40 de minute, în cea mai lungă partidă disputată de două fete în circuitul din 2016. În turul al treilea, bucureșteanca o va întâlni vineri pe nemțoiaca Annika Beck (22 de ani, 39 WTA), cea care a eliminat-o în runda precedentă pe Katerina Bondarenko (Ucraina), scor 4-6, 6-3, 7-5. Begu și Beck sunt la prima întâlnire. Dacă la Paris se află alături de Irina Artemon Apostu-Efremov, celălalt antrenor al Irinei, Adrian Cruciat, a urmărit partida acasă, la București.
Timișoareanul Adrian Cruciat este comentator de tenis la televiziunea Digisport
Adi, e mai greu să urmărești o partidă a Irinei din fotoliul de acasă? Am trăit intens partida în fața televizorului, pentru că la Paris se află colegul meu, Arti (n.r. – Artemon Apostu-Efremov). Nu-mi găseam deloc poziția în fața televizorului, mai veneau fetele mele care încercau să mă convingă să mă joc cu ele cu un lego sau cu un puzzle, dar nu au reușit. Mă uitam în același timp și la televizor, la meciul Irinei, dar și pe laptop, unde încercam să văd partidele posibilelor adversare ale elevei noastre. Dar să știi că la televizor, din cauza unghiului de filmare, e mult mai greu. Nu-ți dai seama nici de traiectoria unei mingi, și nici poți aproxima care e distanța unei mingi peste fileu.
Dacă ar fi să identifici un secret al victoriei Irinei, care ar fi acela? N-a fost niciun secret, a câștigat pentru că a luptat până la ultima minge și a avut un plan bine stabilit încă de la început. Vandeweghe a greșit și forțată de jocul bun al Irinei. Eleva noastră a lovit mingea foarte repede nelăsându-i timp adversarei sale pentru a se poziționa cum trebuie. Când Irina a luat mingea în urcare, americanca a găsit cu greu răspuns. Apoi, din păcate, a făcut doi pași înapoi. Vandeweghe este o jucătoare care greșește mult, dar atunci când îi intră loviturile, devine o adversară foarte periculoasă.
„PE FINAL AU FOST CELE MAI LUCIDE MOMENTE ALE IRINEI”. DETALIILE CARE ARATĂ‚ CĂ‚ IRINA SE AFLA ÎNTR-O CONDIȚIE FIZICĂ‚ OPTIMĂ‚ ȘI DUPĂ‚ 3 ORE
Cât la sută din victorie se datorează pregătirii tactice și fizice și cât la sută antrenamentului mental? Pe final, Irina a părut jucătoarea mai sigură pe ea și datorită pregătirii psihice superioare. Se vedea la un moment dat că americanca părea leșinată, iar Irina a jucat mai bine pe final. A gestionat excelent finalul și au fost cele mai lucide momente ale ei din timpul partidei.
Totuși, nu ai simțit-o puțin obosită pe final? Nu mi s-a părut. Cred că ar mai fi putut juca la un nivel ridicat încă o oră. Când apasă oboseala pe umerii unui jucător de tenis, nivelul serviciului scade, dar pe Irina a ținut-o acest capitol. În același timp, când ești obosit, nu te mai poți așeza bine să lovești mingea și apat loviturile cu rama rachetei. Nici asta nu s-a văzut la Irina.
Irina Begu și momentul bucuriei după meciul de anduranță cu Coco Vandeweghe. Bucureșteanca și-a asigurat un cec de 102.000 euro și 130 de puncte WTA
„BECK ESTE O JUCĂ‚TOARE MULT MAI DEFENSIVĂ‚”. DE CE E BENEFIC FAPTUL CĂ‚ IRINA NU ȘI-A GĂ‚SIT CADENȚA DE LA MADRID ȘI ROMA
Cum arată pentru o jucătoare de tenis refacerea de după un meci de peste trei ore și jumătate? Am vorbit azi cu ea după singurul antrenamente al zilei și mi-a spus că este proaspătă. Desigur, nu cred că a putut adormi devreme aseară, din cauza conferinței de presă, a adrenalinei, din cauza celor două masaje firești de după o partidă de asemenea încărcătură fizică și emoțională. Dar deja e obișnuită cu un asemenea program și știe să gestioneze asemenea situații. Este și Arti acolo.
Vei pleca la Paris dacă Irina va ajunge într-o fază avansată a turneului? Nu, nu ar fi oportun. O singură dată am fost amândoi cu Irina la un turneu, la cel de la Roma.
Mi-ai spus planul din meciul cu Vandeweghe, spune-mi cum va aborda înfruntarea cu Beck? Annika Beck este o jucătoare mult mai defensivă, va fi un meci cu ritm diferit față de primele două confruntări de la Roland Garros. Până acum, Irina nu și-a găsit ritmul de la Madrid și Roma, dar uneori e bine așa. Să nu începi un turneu de un asemenea calibru cu motoarele turate și să te încălzești pe parcurs pentru a prinde cea mai bună zi de joc într-un meci din fazele superioare.
Știu că adoptați tactica pașilor mărunți, dar v-ați fixat totuși o țintă înainte de Roland Garros în condițiile în care Irina se află la cel mai bun al carierei? Da, e cel mai bun an din carieră. Nu am fixat o țintă, ne-am propus să joace punct cu punct. S-a văzut că a fost puțin tensionată, puțin crispată și știe și ea acest lucru. După cele două experiențe din primele tururi în care nu și-a făcut jocul obișnuit, dar s-a impus, putem să spunem că face parte din clubul jucătoarelor mari, cele care câștigă și atunci când nu joacă sută la sută la potențialul lor. Sperăm ca în următoarele tururi să nu mai țină cont de presiunea generată de dimensiunea turneului, de presiunea publicului. Se află la nivelul în care realizează ce înseamnă un rezultat mare și câștigă încredere în propriile forțe de la meci la meci.
Mulțumesc și succes în meciul cu Beck! Mulțumim, așa să fie!
Artemon Apostu-Efremov pune la punct, la Paris, ultimele detalii alături de Irina
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER