INTERVIU | Anul Irinei Begu în 26 de răspunsuri. Matrioșca de la Moscova, vraja Braziliei, „nu schimb ca să schimb” și competiția cu Halep. Come-back-ul jucătoarei nr.2 a României

INTERVIU | Anul Irinei Begu în 26 de răspunsuri. Matrioșca de la Moscova, vraja Braziliei,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Între două antrenamente, pe terenul acoperit de la Centrul Național de Tenis și înainte de masa de prânz, Irina Begu, a doua rachetă a României în tenisul feminin, a făcut pentru ProSport bilanțul anului care i-a readus zâmbetul pe buze, după 2013-le stricat de accidentarea la umăr. 2015 o va găsi pe Irina pe poziția 41 în clasamentul general WTA, iar obiectivul pentru noul sezon al sportivei de 24 de ani este Top 30. Principala sa dorință, pe care o repetă de câteva ori, cu mult entuziasm și convingere clară, este  însă este să devină mai puternică din punct de vedere fizic și să fie sănătoasă, „pentru că am ajuns să prețuiesc mult mai mult sănătatea de când am fost accidentată și știu că atunci când nu poți să te antrenezi, este dificil și nu te simți atât de bine. Îmi doresc să fiu sănătoasă ca să pot realiza cât mai multe„.

Serioasă când vine vorba despre tenisul său și parcursul din 2014, cu zâmbetul pe buze atunci când a primit provocarea de a revedea 2014-le dinafara orelor de meci, Irina a explicat de ce nu are nevoie de o schimbare pe banca tehnică, a detaliat locul jocul de dublu în planul său și a povestit cum și-a mărit colecția de suveniruri. Bucureșteanca și-a atins obiectivul acestui an, jucând la începutul anului tururi de calificare, apoi 3 turnee ITF consecutive, pe care le prețuiește însă pentru felul în care au injectat-o cu încredere pentru reintrarea în plutonul celor mai bune 50 de jucătoare, performanță reușită în trecut, doar în 2011.


Cele 1.000 de fețe ale Irinei. Tenismena își trăiește nu doar meciurile, ci și interviurile

Cifrele spun că 2014 a fost un sezon reușit. La simplu, ai terminat anul pe locul 41, al doilea cel mai bun finiș al carierei tale, după 2011. La dublu ai avut cel mai bun parcurs la un turneu de Mare Șlem. Cât de mulțumită ești, când tragi linie?
Sunt foarte mulțumită, pentru că anul 2013 a fost unul foarte dificil pentru mine, și a trebuit practic să o iau de la zero. Am urcat și am revenit acolo unde mi-am dorit eu. Obiectivul meu era să intru în primele 50 de jucătoare. A fost un an bun.

A fost un an al revenirii pentru tine. Care a fost secretul?
Am muncit foarte mult. În principal la pregătirea fizică și, având probleme cu umărul a trebuit să fac foarte multe exerciții, să devin mai puternică fizic și asta a fost una dintre lucrurile cele mai importante, să am o fundație solidă pentru rezultate și să reușesc să mă feresc de alte accidentări.

Anul acesta ai mers bine pe două fronturi, dar nu sunt multe jucătoare care fac asta. A fost ceva planificat să mergi pe modelul italiencelor Errani – Vinci?
La începutul anului mi-am dorit să am cât mai multe meciuri. Nu aveam încredere, a trebuit să prind aceea încredere din mai multe meciuri și mă bucur că am reușit. A trebuit să joc și turnee mai micuțe și acest lucru m-a ajutat foarte mult.

Pentru 2015, ce strategie ai? Continui cu dublul?
Cu siguranță voi juca dublu, îmi place foarte mult și cred că mă și ajută foarte mult în proba de simplu. Pot să exersez mult mai multe la dublu. În primul rând serviciul, voleul, returul. Îmi face placer să joc la dublu și pot să și antrenez loviturile diferit.

Dacă închizi ochii și cauți o amintire frumoasă, un moment bun din 2014, ce îți vine prima dată în minte?
Au fost multe momente frumoase. Chiar dacă am jucat turnee micuțe în Brazilia, am avut cinci săptămâni foarte bune, am câștigat la Rio, la dublu, am jucat și două turnee ITF, pe care le-am câștigat. Am câteva amintiri foarte frumoase de acolo. Eu de acolo consider că am început să prind încrederea de care aveam nevoie și să îmi înbunătățesc nivelul de joc. La finalul anului am avut turneul de la Moscova, cu finala. Mă bucur că am reușit să câștig în fața unor jucătoare de top.

Meciul anului, care a fost?
Meciul anului… (se gândește câteva secunde) aș spune… meciul din semifinală, împotriva Safarovei (Moscova)

Ce s-a întâmplat în setul decisiv al finalei de la Moscova?
Nu pot să spun că s-a întâmplat ceva. A fost un pic de oboseală, pentru că aproape în fiecare zi am jucat câte trei seturi,  a trebuit să lupt pentru fiecare meci. Anastasia a fost mult mai proaspătă și pot să spun că a fost un dezavantaj pentru mine. Dar a și jucat foarte bine și, și-a făcut treaba.

Simona și Sorana au schimbat antrenorul pentru 2015. Tu ce planuri ai pentru echipa din jurul tău? Rămâi alături de Adrian Cruciat?
Bineînțeles. Eu cred că dacă îmi merge bine, echipa îmi este alături și consider că formăm bine grupul, muncim bine împreună, este bine să continui. Nu îmi place să schimb doar așa… pentru a schimba. Nu îmi trebuie ceva nou, atunci când consider că sunt pe drumul cel bun.


Irina știe ce vrea de la echipa din jurul ei și își analizează matur jocul

„Adi Cruciat ascultă mult rock, dar nu a încercat până acum să mă ia și pe mine la un concert”

Deci ești adepta celebrei „formula câștigătoare nu se schimbă”?
Nu se schimbă și dacă ai găsit o echipă în care să ai încredere, pe care să te poți baza, cred că ești bine. Ei mi-au fost alături încă din vara lui 2013, atunci când eu eram încă accidentată. Pentru mine, a fost foarte important, am simțit că am o echipă în adevăratul sens al cuvântului, pe care mă pot baza. Înafară de Adrian Cruciat, lucrez cu Artemon Apostu-Efremov, pentru că am doi antrenori, mai este și antrenorul de pregătire fizică Marian Lupu și doamna Monica Stănescu care se ocupă de partea mentală.
 
Când era jucător, Adi Cruciat asculta muzică rock înainte de meciuri. Te-a prins și pe tine microbul?
Da, el ascultă mult rock! (râde Irina). Eu nu ascult muzică rock, dar în general nu prea ascult muzică înainte de meciuri. Mă concentrez pe alte luucruri, poate  într-un viitor apropiat voi începe să fac și acest lucru. Nu ascult o muzică anume, depinde de cum mă simt în ziua respectivă.

Te-a luat la vreun concert?
Nu, nu a încercat (râde din nou Irina)


2014 i-a oferit multe motive să zâmbească Irinei Begu

„Lucrez la partea fizică foarte mult, pentru că acum a devenit un punct forte în tenis”

Ți-a comentat vreodată un meci, ca la „tv”?
Nu, pentru că nu își dorește să facă acest lucru. Nici când el rămâne acasă și eu merg cu Artie, cu celălalt antrenor, face tot posibilul să nu comenteze meciurile mele, pentru că automat sunt emoții, automat va fi subiectiv și e mai bine să păstrezi acea linie dintre. Partea de antrenorat într-o parte, ceea ce face el acolo, în cabina de commentator să fie separat.

Ai revenit la antrenamente pentru sezonul viitor. Care sunt părțile jocului pe care încerci să lucrezi mai mult, care sunt principalele zone în care vrei să îmbunătățești pentru sezonul următor?
În primul rând lucrez la partea fizică, foarte mult, pentru că acum, partea fizică a devenit un punct forte în tenis și este foarte important să poți să te menții acolo sus. Cu o pregătire fizică foarte bună, reziști mai multe săptămâni pe tur, fără să ai accidente și asta este cel mai important pentru mine. Vorbind de partea tactică, am mai multe lucruri de îmbunătățit, ceea ce este un lucru bun. Acum pot lucra un pic mai mult la serviciu acum, la dreapta, la fiecare lovitură am un pic de lucrat. Important este că am ce să îmbunătățesc.


ROMÂNCELE DIN TOP 100 WTA LA FINELE LUI 2014

3.   Simona HALEP 6292 p (20 de turnee jucate)
41. Irina BEGU 1201 p (24 de turnee jucate)
46. Monica NICULESCU 1110 p (26 de turnee jucate)
84. Alexandra DULGHERU 652 p (25 de turnee jucate)
92. Sorana CÎRSTEA 606 p (24 de turnee jucate)


Despre Simona Halep. „E important că avem o jucătoare de top. Ne tragem una pe cealaltă și ne motivează și pe noi”

Ești a doua rachetă a României în acest moment, în tenisul feminin. Te gândești la meciurile de simplu din Fed Cup?
Sincer, nu m-am gândit încă, pentru că sunt încă în faza de pregătire pentru Australia, este foarte important pentru mine începutul de sezon, îmi doresc să joc foarte bine în Australia, să fiu foarte concentrată și atunci când mă voi întoarce de acolo, cu siguranță mă voi gândi și la Fed Cup.

Te-a surprins alegerea Galațiului?
Nu, pentru noi era important să găsim o sală cu o capacitate cât mai mare. Din câte am înțeles, sala de la Galați dispune de mult mai multe locuri decât sala de la Brașov. E important că avem publicul de partea noastră, jucăm acasă, putem să ne alegem suprafața, putem face anumite schimbări, așa cum ne dorim.

Cum vezi parcursul Simonei Halep?
Este un parcurs foarte bun, așa cum îl vede toată lumea. Este o jucătoare de top, este constantă în primul rând, are rezultate remarcabile. Este important că avem o jucătoare de top, ne tragem una pe cealaltă, și ne motivează și pe noi.

Deci este o motivație mai mult decât un element de presiune pentru tine?
Din punctul meu de vedere nu se poate pune problema de presiune. Pentru că nimeni nu ia locul cuiva și atât timp cât fiecare poate munci pe cont propriu și are o echipă în spate, nu văd de ce ar fi o competiție între noi.

Anul acesta ai jucat destule turnee ITF, trei consecutive, turnee internationale, premier. Este un subiect mai delicat, dar extrem de fierbinte al acestui final de an – al meciurilor trucate și implicării pariurilor în tenis. Cele mai mari probleme par să apară la turneele mici, cu premii mici. Ai avut o grijă în plus, să fii atentă cu cine vorbești, cine intră în vorbă cu tine? Ai observant o diferență între turnee?
(Irina se pune în gardă, devine și mai serioasă) Nu am sesizat o diferență. Nu mă interesează acest lucru, nu am fost niciodată abordată, nu s-a pus problema de așa ceva și nu aș vrea să comentez prea mult pe acest subiect, pentru că nu știu. E bine să nu comentez, pentru că nu am ce.

Magneții, carnea de vită și meciurile demonstrative

Ok, să schimbăm din nou registrul, să lăsăm puțin tonul serios deoparte. Fan selfie sau nu?
Nu (vine răspunsul decis al Irinei).

Preferi să vezi un meci de tenis în timpul liber sau să citești o serie de tweeturi spumoase ale unor tenismeni?
Să văd un meci.

La ce meci din 2014 ți-ar fi plăcut să te afli în tribune?
Pff… bună întrebare … (își ia din nou câteva secunde de gândire) Mi-ar fi plăcut să merg la un meci de la Turneul Campionilor, de la băieți. Mi-a plăcut foarte mult meciul dintre Roger Federer și Wawrinka.

De la ce turneu ai plecat cu un suvenir special anul ăsta?
De la fiecare turneu încerc să iau câte ceva. Sunt colecționară de magneți, de la fiecare turneu încerc să iau câte ceva. În general, la Grand Slam-uri găsesc. Apoi, încerc să iau câte ceva specific fiecărei țări în care merg. Din Rusia am luat acele păpuși, matrioșce, care se fac din ce în ce mai micuțe. Am primit una cadou. Îmi plac foarte mult. Întotdeauna iau câte ceva.

Ce mâncare inedită ai încercat în 2014 la turneele la care ai fost?
Nu pot să zic că am mâncat ceva special, deși… carne de vită ca în Brazilia n-am mai mâncat niciodată, este cea mai bună. N-am fost totuși în Argentina. Când o să merg și în Argentina, o să pot să spun sigur care e mai bună.

Sunt jucătoare și jucători care evoluează mult în demonstrative în acest an, jucătoare din vârful clasamentului, în IPTL în primul rând. Te poți gândi că este o oportunitate de care se poate profita, chiar la început de an, în ideea că poate, s-au distrat mai mult și au lăsat puțin mai moale pregătirea?
Cu siguranță chiar nu au lăsat pregătirea (protestează Irina, redevenind sobră). Poate părea așa din exterior, pentru necunoscători. Ei cu siguranță se pregătesc – dacă au meciul acela de o jumătate de oră sau o oră, cât durează, cu siguranță înainte fac un antrenament de două ore. Cred că le poate prinde bine, trebuie să vedem și partea bună – se antrenează, au și câteva meciuri, nu este întotdeauna bine să ai o pauză atât de lungă.


Irina a depășit cea mai complicată accidentare a carierei

Îți place formatul?
Da, mi se pare foarte frumos și mi-ar fi plăcut să fac parte dintr-o echipă.

Este vreo regulă pe care ai aduce-o în circuitul WTA?
Nu cunosc atât de bine toate regulile, pentru că nu am avut timpul necesar să urmăresc o zi întreagă. Am văzut secvențe sau am urmărit anumite faze. Sunt momente haioase, nu știu dacă neapărat le-aș vedea în turneele normale.

Programul începutului de 2015?
Voi pleca pe 29 decembrie în China, la Shenzen, apoi la merg Sidney și Australian Open.

Fotografii: Alexandru HOJDA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu Viena: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este ca…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×