Elena Bogdan (23 ani) este a 14-a tricoloră în clasamentul mondial, la simplu – ocupând poziția 391 WTA. La dublu, este a patra româncă, după Monica Niculescu, Irina Begu și Raluca Olaru. Pentru cei mi mulți fani ai sportului alb românesc, este cea care a completat o finală superbă pentru palmaresul tenisului autohton, în 2008, la Roland Garros: ultimul act românesc, de pe zgura pariziană, în concursul rezervat junioarelor, cu Simona Halep. poate puțin, și cea care a rămas în urmă. Ea însă vede altfel lucrurile, iar abordarea sa degajată, lejeră, mai mult copilăroasă decât superficială, cum poate părea de multe ori este consistentă, constantă.
Zâmbește mult, râde, glumește, cu partenerele de pe teren, cu fiecare colegă de antrenament, cu cei mici care vor autografe, cu cei care vor un sfat cum se scoate zgura de pe pantofii sport. Ușor exasperată de faptul că, la șapte ani distanță, încă I se cere să vorbească despre acea finală, Elena inserează o tușă de revoltă. Visează să primească credit, încredere, de oriunde: „mi-ar plăcea să pot să citesc presa. Tuturor ne-ar plăcea. Mi-ar plăcea să citesc lucruri pozitive despre mine, chiar și o încurajare. Mi-ar prinde bine”. Își amintește însă rapid că până și Sampras a fost nevoit să refuze contactul cu ceea ce ar fi putut să-l demoralizeze. Și trece peste, tot cu un zâmbet, dintr-un rezervor ce pare fără de sfârșit.
Ai clasament mai bun la dublu, mai multe titluri. Ți-ai pus problema să te specializezi pe această probă? Anul ăsta am jucat mai mult dublu. Anul trecut, m-am operat la genunchi și încă mai am dureri când joc simplu, mai ales pe hard. Nu am hotărât să zic – da, vreau să joc mai mult dublu. Încă am clasament cât de cât ok la simplu și când joc turnee WTA, pot să joc și simplu – plec din calificări și intru direct pe tabloul principal la dublu. Încerc să fac chestia asta cât mai mult – să joc și meciurile de simplu. Pe viitor vom vedea în primul rând cum mă voi simți fizic.
Anul ăsta, ai jucat dublu alături de Simona Halep. Cum ați ajuns să jucați împreună? Ea și-a dorit să joace dublu la Wimbledon și să joace cu o româncă. Eu îmi căutam parteneră pentru acel turneu: majoritatea fetelor erau deja cuplate să zic așa – cele care își propun să joace doar dublu. Știam că Simona joacă foarte bine și dublu, nu joacă foarte des, pentru că na.. joacă mai bine simplu și ar obosi dacă ar juca mai mult dublu. Am vorbit prin mesaje, așa s-a legat.
Când vă întâlniți, vorbiți despre finala de la Roland Garros din 2008? Nu, nu. (n.r. – face o mică pauză trage aer în piept și revine). Dar n-am mai vorbit de atunci. Vorbesc despre asta oamenii din jurul nostru, noi în niciun caz. Ne-am amintit când am jucat dublu că exact în anul ăla, când am jucat la simplu finala, noi am făcut pereche la dublu în turneul ăla și am pierdut tot în primul tur. Ne-am amintit cu un pic de nostalgie, ceva de genul – da, știi că noi am jucat dublu și atunci?. A fost un moment frumos și atât. Noi de atunci nu am mai vorbit. Eu nu vorbesc despre asta.
În 2008, la Roland Garros, Simona Halep și Elena Bogdan intrau pe tabloul de dublu, la junioare, din postura de principale favorite. Au fost însă eliminate în primul tur, după ce își adjudecaseră primul set, în super-tiebreak, în fața perechii rusoaicelor Savinykh și Sirotnika (care au avansat până în sferturi), scor 7-6(5), 6-7(6), 8-10.
În același an, România avea trei reprezentante pe lista capilor de serie, în concursul rezervat junioarelor: Ana Bogdan – favorită patru, Elena Bogdan – favorită nouă și Simona Halep – favorită 10. Simona a câștigat finala românească cu Elena Bogdan, 6-4, 6-7(3), 6-2,
Nu este momentul de referință al carierei tale, până acum? Nu te mai uiți la înregistrările meciului, la fotografii? Nu este ceva special? Nu, nu. (n.r. – și tonul este destul de grav, foarte serios). Adică este special, în sensul în care, pe zgura de acolo m-am simțit bine de mică. Zgura este suprafața pe care am crescut și tot timpul m-am simțit bine jucând la Paris. A fost un moment frumos, dar a fost o săptămână din viața noastră! A fost o singură săptămână și am mers mai departe. După turneul ăla, am luat lucrurile pozitive și deja, totul s-a întâmplat cu atât de mult timp în urmă. Nu știu dacă mai merită vorbit. Văd că oamenii mă tot întreabă și nu prea înțeleg de ce.
Erați cam la același nivel. Unde ai pierdut ritmul cu Simona? Diferența, atunci când treci de la juniori la seniori cred că o fac oamenii din jurul tău. Și încrederea pe care tu o ai, că poți să câștigi meciuri și la seniori. Probabil ea a avut mai multă încredere. Eu am avut câteva accidentări, probleme cu genunchii. Acum, nu știu cât mă ajută să analizăm. Contează prezentul și viitorul. Cred…
„Am făcut ceva rău, ceva greșit?”
Ai jucat dublu împotriva Martinei Hingis și a Saniei Mirza, la Miami (n.r. – alături de Nicole Melichar). Cum este să vezi de partea celalată a fileului o campioană de Grand Slam, un fost lider mondial? Puteam să facem mult mai mult decât să conducem cu break. În momentul acela – nu eram într-un moment foarte bun.al colaborării. Eram cam negative, între noi. Cred că puteam face mult mai mult. Am și avut un început foarte bun. Să joc împotriva Martinei? Este la fel ca în fața oricărei adversare, nu ești departe de ele, important este să crezi că poți să le bați. Asta face diferența. Nu pot să spun că erau wow! ce mare diferență! Pentru mine a fost ca și cum aș fi jucat cu orice altă jucătoare. Cred că la noi, tenismenii, dacă te gândești – mamă, joc cu Martina Hingis! – este doar o presiune în plus și nu o motivație. Așa ajungi să joci mult mai prost decât potențialul și nu cred că este sănătos să gândești așa – „mamă, joc cu Martina Hingis”. Am încercat să ne facem jocul, n-a ieșit în ziua aceea… asta e. Dar și meciul ăla, tot așa, a fost destul de demult…
Cred că toată lumea tenisului a vorbit despre acel meci în care ai chemat-o în teren pe partenera de dublu Nicole Melichar și ați început să cantata, ați râs… Da, toată lumea vorbește despre chestia asta. Nu am cântat, am spus pur și simplu multe glume. Nu știu care a fost reacția de acasă, dar știu că filmulețul ăla a făcut multe, multe vizualizări. Mi-au scris prieteni – „faci ravagii cu videoclipul tău”.
Ok… nici nu am știut că s-a filmat așa. Pentru mine, turneul acela a fost destul de bun la simplu, iar asta s-a datorat faptului că m-am simțit foarte bine. relaxată. Nu aveam antrenor acolo, am zis cu partenera de dublu, să venim una la meciurile celeilalte. Atât i-am spus – fă-mă să râd, ca să mă destind. Ca să joc ok, trebuie să fiu relaxată, să mă bucur de joc. Asta a încercat să facă. Bine, știam că sunt niște camere și se filmează în general, așa că nici măcar nu am zis toate prostiile pe care le-am fi spus în mod normal. Cred că am fost mult mai amuzante când nu eram filmate, dar, oricum, și așa, a ieșit bine, din ce am văzut.
Deci nu te-a certat mai apoi antrenorul, părinții? De ce să mă certe? Am făcut ceva rău, ceva greșit? Toată lumea s-a amuzat, noi ne-am amuzat atunci, toată lumea a câștigat.
Plecare pe fugă din America: „A doua zi dimineață eram la aeroport să zburăm spre Belgia. O decizie de cinci minute. O nebunie totală!”
Povestește-mi, te rog, o întâmplare, o fază haioasă de anul ăsta, de la un turneu. Eh, multe! A… haios a fost în America – îmi propusesem să fac un circuit american de trei luni și partenera mea de dublu se gândește: era un turneu Premier destul de mare, la Antwerp, în Belgia. Mi-a zis – și dacă pierdem în primul tur, ne-am acoperit biletul de avion, cum ar fi să mergem să jucăm acolo? I-am zis – ești nebună. Am dat însă oricum telefonul, să întrebăm dacă este vreo șansă să intrăm pe tablou. Ne-am dat seama că avem șanse, așa că a doua zi dimineață eram la aeroport să zburăm spre Belgia. Ne-am dus la turneu. A fost așa, o decizie de cinci minute. O nebunie totală! Am zburat înapoi în Europa, nu știu câte ore de zbor – a fost un moment nebunatic. Am picat cu favoritele numărul unu (n.r. – Anabel Medina Garrigues și Arantxa Parra Santonja – care s-au impus, 7-5, 6-0), cele au și câștigat turneul… da, asta a fost – o decizie nebunească și o întâmplare haioasă.
Care au fost cele mai proaste condiții pe care le-ai găsit la un turneu? Nu cred că sunt nicăieri condiții proaste, la nivelul ăsta…
Sunt povești cu terenuri cu linii strâmbe sau curbe, cu pietre… Dacă joci turnee WTA nu prea sunt condiții proaste pe nicăieri. În ITF-uri ți se mai întâmplă, am jucat în Uzbekistan, probabil acolo au fost cele mai slabe condiții: erau terenuri hard și erau crăpate. Erau multe crăpături și nu era tocmai ok.
Artistă, ca Alexandra Dulgheru
Ai jucat în Mexic, dar și în Columbia, la Medellin, chiar anul ăsta. Filmele și legendele urbane – să le spunem așa – plasează multe pistoale, arme… Ți-a fost vreun moment frică, la plecare? Noi cunoaștem Columbia ca fiind capitala mondială a drogurilor. Dar nu este chiar așa. Noi am avut ocazia să stăm la familii. Erau niște prieteni ai partenerei mele de dublu, niște oameni superbi, incredibili, care ne-au povestit multe – însă situația nu este cum o vedem în filme. Într-adevăr, există cartiere și în Bogota și în Acapulco și în Medelin – zone periculoase, dar cartierele astea sunt peste tot.
Care este talentul ascuns al Elenei Bogdan, dincolo de tenis? Sunt pasionată de artă, pictez. Pictez mult, îmi place muzica, îmi place să descoper lucruri noi, dar aș spune că am o înclinație pentru artă.
Care este obiectivul pentru 2015? Să fiu sănătoasă și să mă bucur pe teren, de ceea ce fac, să fie un an frumos. Dacă mă simt bine, o să vină și rezultatele.
Mersi și succes! Mersi și eu, să fie!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER