Corespondență din Cluj
Darren Cahill, omul care, de când se știe, a fost legat cu fire puternice de germanii de la Adidas, continuă să își afișeze loialitatea față de Simona Halep prin cele mai simple și naturale gesturi. Zâmbește ca un preșcolar, ușor surprins, ușor șugubăț, când îi arăți că ai observat că, în continuare, așa cum a început să o facă în martie 2018, când românca a semnat cu Nike, poartă încă haine cu celebrul logo Swoosh.
ProSport s-a întâlnit cu Darren Cahill în inima Clujului, unde australianul a făcut show la Sports Festival. Înainte de a ne apuca de vorbit de-ale tenisului, am aflat, amintindu-ne de precedentul dialog, în care omul din spatele celui mai important succes din cariera Simonei ne mărturisea ce a remarcat urcându-se pe scaunul din dreapta în mașină, alături de Simo, că învingătoarea din 2018 de la Roland Garros a progresat mult în ale șofatului prin București.
„Am văzut-o pe Simona în acest an, în câteva meciuri, când a fost puțin lipsită de energie și puțin rigidă – iar, aici, probabil, este vina mea”
Revăzând-o pe Simona după cea mai lungă pauză luată în ultimii patru ani, ce ați observat diferit la ea? Nu cred că este o mare diferență. I-am urmărit, oricum, toate meciurile. Am petrecut patru ani alături de ea, Simona face deja parte din familia mea. Cred că am forțat-o destul de mult timp de trei ani de zile (n.r. – zâmbește). Ca antrenor, înveți lucruri pe parcurs și am văzut-o pe Simona în acest an, în câteva meciuri, când a fost puțin lipsită de energie și puțin rigidă – iar, aici, probabil, este vina mea. Pentru că am forțat-o timp de trei ani. Să ajungi în vârf este incredibil de greu, dar este și mai greu să te menții. Cred că în ultimii doi ani ea a făcut o treabă grozavă, reușind să termine sezonul ca numărul unu. Este greu să faci asta și doar jucătorii cu adevărat speciali reușesc. Dar reușești doar cu un efort foarte mare, iar, în consecință, în acest an au fost momente în care a arătat puțin vlăguită, dar va fi bine. Bateriile se vor reîncărca și va reuși cât de curând să facă un nou sprint remarcabil.
Care a fost cel mai amuzant dialog pe care l-ați purtat în perioada aceasta? Mă găndesc prima dată la acele dăți în care am vorbit despre un nou antrenor pentru ea. Este foarte conștiincioasă și știe că trebuie să ia o decizie pentru acum. Este profesionistă și și-a dorit să ia un antrenor, a investit în a încerca un număr de antrenori și s-a oprit, în cele din urmă, la Daniel, pe care îl cunoaște foarte bine. Eu am lucrat cu el pentru o scurtă perioadă, știu că ea are mult respect pentru el. Dar când ne consultam cu privire la alți antrenori, X și Y, ei bine, acele discuții au fost destul de amuzante.
Chiar așa? Da. Pentru că eu consider că românii au o anumită reținere, un blocaj când vine vorba despre a lucra cu un antrenor străin. Cred că este evident când te uiți la jucătorii și jucătoarele din România, că lucrează cu conaționali. A fost ceva cu totul neobișnuit ca Simona să apeleze la cineva ca mine, iar înainte – să nu uităm – fusese Wim Fissette. Acolo, Simona a ieșit, clar, din zona de confort. În această situație, când discutam despre un nou antrenor, încercând să găsim persoana potrivită pentru ea, discuțiile noastre au avut o latură amuzantă. Dar, repet, este o profesionistă desăvârșită și știe ce este bun pentru ea. Are o relație foarte bună cu Daniel și nu am niciun dubiu – deja colaborarea lor a fost un succes, dar va avea parte de succes și pe mai departe.
V-a plăcut mind-set-ul cu care a mers la Roland Garros, din postura de deținătoare a trofeului? S-a vorbit despre faptul că a debordat de entuziasm – v-a plăcut asta? S-a bucurat de fiecare moment mergând spre Roland Garros și cred că a fost foarte important. Din păcate, de multe ori tenisul este trăit ca un sport în care, după ce ai prins un an bun, armătorul sezon trebuie să aperi acele puncte. Altfel, știi că vei pierde în clasament. De aici, apare mentalitatea defensivă – aperi, protejezi. Iar asta este ceva negativ. Ca și pe teren. Dacă ai un an excelent și câștigi un turneu precum Roland Garros – Doamne, nimeni nu îți va putea lua asta vreodată! Este al tău pentru totdeauna. Pentru mine, este important ca anul următor să o iei de la zero, să te bucuri și să mergi la Roland Garros spunându-ți – ce loc minunat! Nu e vreun alt colț de lume în care mi-aș dori să fiu acum.
Cred că ea a reușit foarte bine să se agațe de amintirea fantastică a anului precedent. A jucat excelent la un moment dat, dar a fost prinsă pe picior greșit de Anisimova. Nu a făcut un meci mare acolo, iar adversara a jucat excelent. Asta se întâmplă. Dar eu i-aș da notă mare pentru felul în care a gestionat presiunea.
„Este cel mai dificil de câștigat. Este cel mai fizic, aici muncești cel mai mult pentru un punct, iar asta încarcă mult din punct de vedere mental. Te taxează”
De ce este atât de greu pentru fete să câștige titluri consecutive la Roland Garros? Este un turneu incredibil de greu de câștigat. Este cel mai dificil de câștigat din punctul meu de vedere, dintre toate. Este cel mai fizic, aici muncești cel mai mult pentru un punct, iar asta încarcă mult din punct de vedere mental. Te taxează. Vremea are un impact major, poți prinde o zi însorită și caldă, în care mingea zboară și zici că ești pe un teren iute de hard, iar apoi dai de o zi cu vreme apăsătoare, cu ploaie, în care simți că parcă lovești de 100 de ori și nu ai făcut niciun progres în punct. Cred că norocul joacă un rol și el, intervine la un moment dat.
Iar tenisul feminin actual are un pluton atât de strâns, încât diferența dintre prima jucătoare și cea de pe poziția 20 este atât de mică, fiecare muncește enorm și învață în același timp de la celelalte. Serena a fost ultima jucătoare care a reușit să domine și cred că multe fete au învățat de la Serena, pentru a deveni atlete desăvârșite, și, implicit, au crescut ca joc. De asemenea, văd mulți antrenori foarte buni, care schimbă dinamica. Întreg circuitul WTA a devenit mult mai profesionist și atunci devine din ce în ce mai complicat. Apoi, să nu facem greșeala de a porni o paralelă cu ce se întâmplă la băieți.
În acest moment, acolo este o eră cum nu am mai avut niciodată. Sunt trei jucători – Federer, Djokovic și Nadal – nu cred că vom mai vedea vreodată ceva asemănător. Faptul că ei impun o dominație netă de 15 ani este neobișnuit. Nu mai avem niciun câștigător de turneu de Mare Șlem sub 28 de ani la masculin. Nu a mai existat o astfel de situație, niciodată: aduceți-vă aminte, Borg, Edberg, Cash reușeau să spargă barierele în alte ere. Câștigau Grand Slam-uri la vârste fragede. Cei trei de acum au ermetizat jocul, este practic imposibil să mai răzbați și să câștigi când ești tânăr. Este meritul lor, dar este nedrept pentru circuitul feminin să te apropii de o comparație în acest moment.
Ați menționat deja faptul că Simonei i-a lipsit un pic de energie în acest an. Ce nu a mers pentru Simona, astfel încât, după trei campanii reușite, a încheiat fără trofeu sezonul de zgură? Ei bine, a fost aproape la Madrid. A avut o șansă mare de a câștiga acolo – unul dintre cele patru turnee pe care ești obligat să le joci în circuitul WTA. S-a poziționat bine. Dar, cum spuneam, diferența dintre a pierde și a câștiga, în acest moment, este atât de mică, încât – să ne gândim la acea minge care a lovit-o și care se ducea mult în out. A întors meciul. Este o linie atât de fină acolo și cred că acea partidă de Fed Cup pe care a jucat-o contra Franței a reprezentat un efort colosal din partea ei. Părerea mea este că acolo a lăsat foarte mult, iar în următoarele turnee a fost sleită nu atât de volumul de tenis jucat, cât de intensitatea emoțiilor.
Concret…? A vorbit de atâtea ori despre cât de important este pentru ea Fed Cup-ul, și-a dorit enorm să meragă până la capăt, în finală și a pus tot ce a avut în acea confruntare. Ar trebui să fie mândră de asta, ea și întreaga echipă, pentru cât de mult a luptat. Dar când pierzi, te trage în jos, iar impactul emoțional… durează uneori câteva săptămâni pentru a trece peste. Și cu asta s-a confruntat.
„Cred că acolo, la Rouen, ea a jucat la fel de bine cum a făcut-o anul trecut”
Unde s-ar plasa nivelul arătat de Simona în acea partidă de Fed Cup comparativ cu ce a livrat la Roland Garros 2019 și, respectiv, anul trecut, la Paris? Nivelul a fost mai bun în Fed Cup decât în întregul sezon de zgură de acum, cu siguranță, și a fost comparabil cu nivelul de anul trecut. Evident, ea poate să spună mai bine, dar cred că acolo, la Rouen, ea a jucat la fel de bine cum a făcut-o anul trecut. Pentru ea, acolo a fost ca și cum ar fi jucat o finală de Grand Slam.
Este Ashleigh Barty noua Simona Halep din circuitul WTA? Și ce ar avea de învățat una de la cealaltă? Nu joacă la fel, au stiluri de joc diferit, dar sunt într-adevăr foarte asemănătoare din punct de vedere al personalității. Sunt foarte prietenoase în afara terenului, foarte plăcute. O știu pe Ash și știu că ele două se înțeleg foarte bine. Sunt prezențe agreabile și cred că, la fel ca și în cazul Simonei, cea mai mare parte a circuitului s-a bucurat să o vadă pe Ashleigh câștigând. A avut o cale similară cu cea a Simonei, cu multe obstacole. Ash a rezolvat lucrurile în felul ei, evadând din tenis pentru că nu reușea să gestioneze presiunea și succesul avut încă de la vârste fragede, Simona a găsit altă cale de a controla presiunea, dar ambele au reușit. Sunt două tinere domnișoare extraordinare.
Este Naomi Osaka mai timidă decât era Simona când ați început colaborarea? Personal nu o cunosc atât de bine pe Naomi, însă o consider o fată care se simte excelent pe scena principală, iar pe teren debordează de încredere. Dă-i un meci mare, pe o arenă imensă, împotriva unei campioane și ea va gestiona situația excelent. Aici este vorba de încredere de sine, pe care s-a putut baza în ultimele turnee. Și să câștige două turnee de Mare Șlem la rând este ceva special.
„Evident, toată lumea se crede un excelent cântăreț când este sub duș și nimeni nu-i aude. Sunt și eu la fel ca toată lumea. Dacă ar fi să aleg un cântec care să se audă în difuzoare, ar fi o melodie INXS sută la sută”
Intrăm în zona ușor amuzantă a relației cu Simona. Ați făcut pereche, în trecut, cu Simona, la o petrecere de Crăciun din România, pe scenă. Ați format ad-hoc o trupă muzicală. Ah, da, da! Îmi amintesc. Era și acel tenor acolo…
Da. Și cântați la pian, Simona era solistă atunci. Așa că am avea o curiozitate: ce melodie ați alege dacă ar fi să o invitați la dans? Pe Simona? Haha! În primul rând, eu nu dansez! Sunt australian și bărbații din Australia sunt cunoscuți pentru faptul că nu au niciun fel de abilități legate de muzică. Așa că asta sigur nu s-ar întâmpla. Dar, dacă aș putea să dau restart și să încep o nouă viață, să fiu altcineva, mi-ar fi plăcut să fiu solist! Australia are trupe rock destul de bune, celebre, INXS – eram mare fan al lor în adolescență, AC/DC – una dintre cele mai mari trupe ale lumii. Evident, toată lumea se crede un excelent cântăreț când este sub duș și nimeni nu-i aude. Sunt și eu la fel ca toată lumea. Așadar, dacă ar fi să aleg un cântec care să se audă în difuzoare, ar fi o melodie INXS sută la sută.
Ați ajutat-o pe Simona în atât de multe feluri, fiind acum înaintea unui demonstrativ (n.r. – la Sports Festival) – ce sfat i-ați da? Să știi că trebuie să se străduiască un pic în cazul demonstrativelor, pentru că ea este atât de competitivă. Iar aici trebuie să scoată și altceva din joben, să facă un pic de show pentru tribună. Chiar am vorbit cu ea un pic și cred că este important să conștientizezi că lumea vrea, evident, să vadă și tenis de calitate, dar și un strop de divertisment. Trebuie să echilibrezi un pic. Aici, la Cluj, o ajută faptul că o cunoaște foarte bine pe Daniela.
Toată lumea își amintește că la Miami ați decis să îi predați Simonei o lecție, pentru binele ei (n.r. – martie 2017). Așa că, dacă ați fi fost în loja Serenei, ce i-ați fi spus după incidentul de la Roland Garros, de la conferința de presă cu Dominic Thiem? Mi-e greu să vorbesc, pentru că nu știu sută la sută ce s-a întâmplat. Eram pe canapea în Australia. Toată lumea are respect pentru Serena și este incredibil că încă joacă în circuit. Sper să mai joace de acum încolo câțiva ani, pentru că le face pe toate fetele să fie mai bune. Să fim sinceri, incidente se întâmplă în fiecare săptămână.
„Are calmul și comportamentul mamei când vine vorba despre viață, dar are acel foc în stomac care este sută la sută ca al tatălui.”
Cum ați perceput-o dumneavoastră – Simona seamănă mai mult cu mama sau cu tatăl ei? Are câte ceva de la amândoi. Are calmul și comportamentul mamei când vine vorba despre viață, dar are acel foc în stomac care este sută la sută ca al tatălui. Cred că uneori se mai și contrează cu el, egourile lor se mai ciocnesc, dar îi place asta. Tatăl (n.r. – Stere Halep) a fost extrem de important în viața ei, ca sursă de inspirație pentru a-și urma visele și a fi sigură că nimeni nu stă în calea ei. Tatăl ei i-a insuflat ideea că, la final, dacă ești satisfăcut că ai dat tot și ai făcut tot ce se putea, indiferent câte titluri ai avea, indiferent cât de sus ai ajuns, ești bine. I-a transmis gândul ăsta: dă tot ce ai în fiecare zi.
„M-a tentat să îmi iau o casă în România. Pe mine, oriunde aș merge, toată lumea mă tratează de parcă aș fi unul de-al lor. Teo Cercel a fost ghidul meu. Pot să spun, chiar, că știu destul de multe despre istoria României și respect enorm țara și sportivii de aici”
Au fost deja mai multe vizite în România. V-a tentat vreun moment să vă luați o casă de vacanță aici? M-am interesat! Asta e clar! Chiar pe lac. Cum îi spune… (n.r. – îl caută cu privirea pe Cosmin Hodor, managerul pe comunicare al Simonei, aflat în apropiere, iar ajutorul vine imediat – parcul Herăstrău). Exact unde și-a luat și Simona. M-a tentat, cu siguranță. Dar, problema cu tenisul este că nu știi niciodată cât de mult timp ai la dispoziție cu un job. Poate fi ceva de câteva luni, poate fi 10 ani.
Am avut multe șanse de a veni în România de-a lungul colaborării cu Simona, este o țară frumoasă, dar mai important este faptul că oamenii sunt minunați. Pe mine, oriunde aș merge, toată lumea mă tratează de parcă aș fi unul de-al lor. Simt căldura asta de fiecare dată când vin aici. La munte am fost în cantonamnet și mi-a plăcut enorm. Teo Cercel a fost ghidul meu, mi-a povestit multe despre istoria locurilor, cum s-a format România, evident, ieșirea din comunism – un moment important în istoria românilor. Așa că pot să spun, chiar, că știu destul de multe despre istoria României și respect enorm țara și sportivii de aici. Infrastructura și condițiile nu sunt cele mai bune aici, dar tot reușiți să aveți jucători de top mondial și la feminin, și la masculin. Excelează într-un sport dur. Este meritul lor.
Românii, într-adevăr, îl iubesc pe Darren Cahill. Cred că nu trece zi în care, pe Twitter, sau pe Instagram, să nu găsiți un mesaj – Darren, întoarce-te! Ați mai trăit ceva similar? Și ce sentiment vă încearcă? Nu, categoric. Cred că jucătorul cu care lucrezi determină mult feedback-ul pe care îl primești. Simona este atât de urmărită, este respectată și iubită. Instantaneu se revarsă asupra ta când lucrezi cu ea. Este o fată bună. Da, suntem profesioniști, ne interesează să câștigăm meciuri de tenis și să ajungem să fim cât de buni putem fi, dar cred că mai important este să fii cea mai bună persoană care ai putea fi. Simo tratează pe toată lumea la fel, lumea știe asta și eu mă bucur de pe margine.
„Dacă asta ar fi fost logica, aș fi renunțat la final de 2017. Sunt ferm convins că Simona, deși a avut doi ani grozavi – 2017 și 2018, poate fi mai bună decât este acum. Știe și ea asta. O vedem deja în meciuri folosind mai des scurta, ajungând și pe la fileu de mai multe ori. Și de fiecare dată când văd asta, zâmbesc”
Fiind sută la sută onest, la final de 2018 când ați renunțat la colaborare, v-ați gândit că ați atins un maxim cu Simona? Nu. Pentru că dacă asta ar fi fost logica, aș fi renunțat la final de 2017, când a devenit numărul unu. Tenisul nu este despre a atinge un vârf, pentru că atunci Nadal, Djokovic și Federer nu ar mai câștiga acum turnee de Grand Slam. Dar ei găsesc modalități de a deveni mai buni, mereu au convingerea că pot fi tenismeni și mai buni, iar eu sunt ferm convins că Simona, deși a avut doi ani grozavi – 2017 și 2018, poate fi mai bună decât este acum. Știe și ea asta, crede asta și de aceea este important să meargă mai departe. A fi 36 de săptămâni pe an pe drum. ani la rând, am considerat că sunt la vârsta la care mi-am dorit să fiu mai mult timp pe acasă. Voi vedea la finalul celor 12 luni dacă familia mea se satură să mă aibă acasă sau nu (n.r. – râde).
A face un pas în spate și a urmări, mai detașat, de la depărtare, ajută să observați dintr-o altă perspectivă lucruri din jocul ei care, eventual, v-ar putea ajuta pe viitor, în cazul în care veți ajunge să reluați colaborarea? Nu chiar. Presiunea, evident, nu mai e la fel de mare. Dar jocul ei îl percep cam la fel. Am urmărit suficient de mult tenisul ei încât să știu că evoluția și transformarea jocului sunt lucruri mai dificile pentru ea. A jucat tenis într-o anumită manieră atât de mulți ani, încât și-ar face viața mult mai ușoară dacă ar veni la fileu mai des, dacă și-ar atrage adversarele la fileu, în capcane, dacă ar căuta mai multe puncte ușoare din servicii, dacă ar dezvolta puțin serviciul doi.
Până la urmă, sunt aspecte la care am lucrat pe tot parcursul colaborării noastre. Este un proces. Nu este simplu când știi un singur tipar de tenis, dar este important să meargă în continuare pe calea aceasta, iar Daniel o face. O vedem deja în meciuri folosind mai des scurta, ajungând și pe la fileu de mai multe ori. Și de fiecare dată când văd asta, zâmbesc. Progresia trebuie să continuie, altfel ar stagna. Dacă faci aceleași lucruri tot timpul nu evoluezi – îl vedem pe Nadal, care vine mai des la fileu, ba chiar mai mult decât o fac cei mai mulți dintre adversarii săi. Asta deși este un jucător agresiv de baseline. El a făcut asta pentru că a înțeles că trebuie să aibă mingea în terenul lui, să dețină controlul pentru a fi un jucător mai bun și, iată-l că încă mai câștigă turnee (n.r. – zâmbește).
Concluzia finală: viața fără Simona Halep este, în acest moment, mai bună sau mai rea? Hahaha! Este o întrebarea grea de tot. Sunt acasă, cu nevasta, copiii, iar viața mea e bună în momentul ăsta, dar, în mod clar, îmi lipsește adrenalina de a fi antrenor. În anumite privințe este mai bună, în alte – mai puțin bună, pentru că tenisul este în sângele meu, antrenoratul este în sângele meu.
Am parte de o mică, mică doză din toate acestea când mai comentez un turneu pentru ESPN, dar să comentezi tenis nu îți dă nici pe departe același fior ca a fi antrenor. Cel mai bine e să joci. Nimic nu înlocuiește jocul, dar când ți se termină cariera, dacă ai oportunitatea de a fi antrenor, să ai oportunitatea de a vedea pe cineva cum devine mai bun și să încerci să ajuți, odată ce ai și o doză de succes – iată, dintr-o dată, un sentiment de mândrie.
Iar momentul cu care mă mândresc cel mai mult este, fără îndoială, Openul Francez de anul trecut, când Simona a câștigat la Paris, datorită întregii aventuri prin care a trecut ea pentru a obține acel prim titlu de Mare Șlem al carierei. A fost un parcurs cum n-am mai văzut și arată tenacitatea ei de a reuși, după ce a fost pusă la pământ de atâtea ori. Să lupte iar și iar, să se ridice și, în cele din urmă, să treacă linia de finiș – iată o dovadă a caracterului ei. Este meritul Simonei. Toți cei care am contribuit de-a lungul carierei ei, într-un fel sau altul – eu, Teo, Andrei Cristofor, Virginia, Ion Țiriac, am fost cum nu se poate mai mândri de ea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER