INTERVIU EXCLUSIV | Cea mai bună tânără româncă din WTA trăiește o poveste emoționantă: „Pentru a obține bani de turnee, am făcut sparring trei luni cu niște copii”. Raluca Șerban își urmează visul în Cipru
- Raluca Șerban (România, locul 518 mondial) este cel mai bine clasată în WTA dintre jucătoarele românce sub 20 de ani.
- Raluca, în vârstă de 18 ani, a vorbit pentru ProSport, dezvăluind obstacolele incredibile pe care trebuie să le depășească pentru a face lucrul la care se pricepe cel mai bine, tenisul.
Martorii performanțelor obținute de Simona Halep și compania în ultimii ani ar putea crede că tenisul feminin reprezintă un domeniu cu care România se poate lăuda pe plan mondial. De fapt, realitatea cruntă este aceea că Simona Halep, Irina Begu, Monica Niculescu sau Alexandra Dulgheru și-au făcut un nume pe cont propriu: sute de mingi lovite în fiecare oră de tenis închiriată din banii famillilor și talent întreținut cu sprijinul exclusiv al apropiaților. Federația Română de Tenis își consumă resursele făcând „selfie-uri” cu echipa calificată în Grupa Mondială din Fed Cup și organizând gale luxoase în care sportivele deja consacrate primesc premii la final de an. În tot acest timp, campioanele din noua generație nu apar în poze cu șefii FRT, tinerele jucătoare fiind recompensate simbolic, cu o știre publicată pe site-ul FRT, atunci când reușesc să câștige vreun turneu de categorie ITF.
Tânără speranță a României, stabilită în Cipru pentru a-și putea continua cariera: „Părinții mei au găsit bani de câteva concursuri”
Cazul Ralucăi Șerban (18 ani), cel mai bine clasată în WTA dintre jucătoare din România sub 20 de ani, este grăitor. Raluca, o sportivă care promite enorm după rezultatele reușite în 2015 (27 de victorii și 6 înfrângeri), a fost nevoită să plece din România în Cipru în urmă cu 4 ani, pentru a-și putea continua cariera în sportul alb. S-a stabilit într-o țară străină, părinții ei reușind să-i găsească acolo, „cu chiu, cu vai”, resursele financiare pentru înscrierea la câteva turnee. În țara lui Marcos Baghdatis l-au găsit și pe fostul antrenor al celebrului tenismen, care îi insuflă Ralucăi încrederea cu care l-a înzestrat pe cel mai cunoscut jucător cipriot.
Raluca Șerban a urcat aproape 500 de locuri anul trecut, însă nu pare entuziasmată de această performanță. Șerban crede că ar fi putut realiza mai mult dacă avea posibilitatea înscrierii la turneele dorite, vorbind cu mândrie despre greutățile, satisfacțiile și obiectivele pe care și le-a fixat în tenis. Reporterul ProSport i-a trimis Ralucăi întrebările pe Facebook, iar jucătoarea i-a răspuns cu aceeași viteză cu care execută un rever în lungul liniei, lovitura ei preferată.
Din cauză că nu a dispus de fondurile necesare, Raluca Șerban a jucat doar 8 turnee în 2015. Chiar și așa, palmaresul ei este formidabil: două titluri ITF câștigate la simplu (Heralklion 4 și Heraklion 5) și un palmares de 27 de victorii și 6 înfrângeri.
Te-ai retras în ultimul meci din Brazilia (n.r – în calificări la Bertioga, pe 25 ianuarie). Cum te simți din punct de vedere fizic?
Da, m-am retras. Din păcate, am luat un virus și mi-a fost foarte rău, a fost nevoie să merg la spital și să mi se administreze perfuzie, deoarece nu mai aveam forță nici să stau în picioare. Deocamdată nu sunt recuperată 100%, dar până ajung acasă voi fi cu siguranță.
Care este programul tău în continuare?
Voi merge acasă, în Cipru, și mă voi pregăti puternic pentru luna februarie. Nu știu exact ce concursuri voi juca.
Anul trecut ai câștigat 27 de meciuri și ai pierdut doar 6. Pentru anul 2016 ți-ai fixat vreun obiectiv în acest sens?
Îmi doresc ca anul acesta să urc cel puțin până în Top 300 și să mă bucur de fiecare șansă pe care o voi avea să joc .
Te-ai stabilit în Cipru de pe vremea când aveai 14 ani. Îmi poți spune care este diferența față de România?
Diferența este că, cu chiu cu vai, ai mei au mai găsit bani de câteva concursuri și am un loc de antrenament foarte bun.
Cine te susține din punct de vedere financiar și cât de greu iți este în acest moment?
Nu mă susține nimeni. De exemplu, anul trecut, la cele 8 concursuri am participat numai din banii mei. Pentru a juca la primele două, pe care le-am câștigat, a trebuit să fac sparring cu niște copii timp de trei luni. După aceea, am avut banii necesari să joc concursurile în Grecia. Câștigându-le, am obținut bani să mai joc la alte 6 competiții.
Șerban a câștigat primele două turnee din 2015, ambele disputate la Heraklion și dotate cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, după 6-2, 6-3 în finală cu Sanchez-Quintanar (Spania, 369 WTA), respectiv 4-6, 6-4, 6-1 în ultimul act cu Anna Bondar (Ungaria, 388 WTA). Grație performanțelor obținute la cele două turnee, sportiva a încasat în total 3.000 de dolari, bani care i-au acoperit cheltuielile pentru competițiile care au urmat în sezonul trecut.
„Eram distrusă din cauză că anii treceau și eu nu aveam bani de turnee”
Ar fi fost normal ca federatia să-ți ofere anumite facilități. Ai primit vreo explicație?
Nu am primit.
S-a pus vreodată problema să te lași de tenis?
Da, s-a pus chiar anul trecut, înainte să câștig turneele de la Heraklion. Eram distrusă mental din cauză că anii treceau și eu nu aveam bani de turnee, dar am reușit să mă ridic și încerc să mă ajut singură în continuare. Tenisul este singurul lucru la care mă pricep, este tot ceea ce știu să fac, așa că nu m-aș vedea făcând altceva.
Te-ai mai intoarce in Romania sau ai de gând să rămâi strainatate?
Nu știu dacă m-aș mai întoarce. Îmi este dor de țară, dar nu cred că aș mai putea să locuiesc acasă.
În 2016, Raluca a jucat două turnee, ambele în luna ianuarie: Guaruja (Brazilia), unde a trecut de tururile de calificare, dar a fost eliminată în prima manșă a tabloului principal, și Bertioga (Brazilia), competiție la care s-a retras în faza calificărilor.
„Sunt foarte departe de locul pe care aș fi vrut să-l ocup, dar sunt mândră de mine având în vedere circumstanțele”
Într-un clasament sub 20 ani din WTA, tu ești românca aflată pe cel mai înalt loc. Ce spui despre asta?
Nu iau în considerare că sunt românca cel mai bine clasată sub 20 de ani, consider că sunt chiar foarte departe de locul pe care aș fi vrut să-l ocup. Dar având în vedere circumstanțele, sunt mândră de mine că nu m-am dat bătută și am încercat să găsesc o cale de a lupta.
Te pregătești cu Yiannos Hadjigeorgiou, fostul antrenor al lui Marcos Baghdatis. Te-a învățat vreun secret, unul pe care să i-l fi spus și lui Baghdatis în trecut?
Nu m-a învățat secrete, dar m-a învățat cum să gândesc, cum să lupt, iar în același timp mă susține foarte mult.
Raluca Șerban (18 ani) este cel mai bine clasată jucătoare din România cu vârsta sub 20 de ani.
„Idolul meu este Șarapova”
Sunt multe povești despre condițiile din turneele ITF. Care a fost cel mai ciudat teren pe care ai jucat?
Să fiu sinceră, nu am avut ocazia să joc pe un teren ciudat, deoarece nu am călătorit atât de mult pe cât mi-ar fi plăcut.
Cum ți-ai descrie stilul de joc?
Sunt o jucătoare agresivă.
Ai vreo jucătoare preferată în tenis? Dacă da, ce lovitură ai vrea să împrumuți de la ea?
Daaa, am și o iubesc! Idolul meu este Șarapova, încă de când eram micuță. Ca lovitură, îmi place foarte mult backhandul ei.
Mulțumesc! Succes!
Mulțumesc și eu!