România va găzdui în 2014 un turneu WTA. Cât de mare e realizarea?
Mă bucur foarte mult să aud lucrul acesta. Era în planul meu ca România să aibă un turneu în calendarul WTA și m-am tot zbătut pentru asta. Ghinionul a constat în faptul că 2012 a fost un an olimpic și nu s-a putut găsi o săptămână liberă pentru o competiție WTA. Era preconizat pentru anul acesta. Mă bucur foarte mult că FR de Tenis organizează un turneu și pentru fete, pentru că așa cum am spus din totdeauna, tenisul feminin românesc îl merită din plin.
Credeți că meritul aparține federației sau oamenilor politici?
Este o combinație de bun augur. Eu mă bucur că s-a continuat proiectul meu, pentru că a fost un proiect început de mine, ca și președinte al FR de Tenis. Mi-am dorit foarte mult să organizez acest turneu pentru tenisul feminin. La anul mă voi bucura dacă va avea loc și aș fi încântată să văd acest lucru. Mi-a părut foarte rău că în sezonul tocmai încheiat a fost scos din calendarul competițional chiar și turneul Ladies Open, cu premii totale de 100.000 de dolari, pe care îl organizasem cu brio la București. Așa că federația ar trebui să compenseze la anul cu unul în calendarul WTA.
„Halep a făcut cinste sportului românesc!”
Cum comentați sezonul Simonei Halep?
Am o părere extraordinară. Simona a avut un parcurs senzațional și a făcut cinste atât tenisului cât și sportului românesc. Mă bucur că a reușit acest succes pentru că a muncit foarte mult. Ea este o jucătoare foarte talentată și chiar merita să ajungă la acest nivel.
În turneele de Grand Slam n-a confirmat. Aveți încredere că o să reușească și acolo?
Cu siguranță, da. Eu cred că Simona ne-a arătat un tenis de calitate, datorat unui profesionalism desăvârșit, iar dacă va veni și un turneu de Grand Slam, ar fi fenomenal. Sunt și jucătoare sau jucători mari care n-au câștigat vreun astfel de titlu. Chiar David Nalbandian, argentinianul care s-a retras de curând, n-a câștigat niciun turneu de Grand Slam în carieră și s-a vehiculat în tenisul masculin că este unul dintre cei mai talentați tenismeni. El s-a retras din tenisul mondial fără un astfel de trofeu în palmares și totuși a făcut istorie ca sportiv.
„E greu fără antrenor”
Simona s-a decis să joace fără antrenor. Poate în aceste condiții să ajungă la un nivel mai important?
E greu să joci fără antrenor. Ea a schimbat în ultima perioadă foarte mulți antrenori și sparring partneri, iar rezultatele pe care le-a avut, le-a obținut alături de persoane diferite. Probabil și-a făcut calculele ei în ceea ce privește cariera și speră că poate juca și singură. Până la urmă ea știe cel mai bine ce are de făcut. Și Federer a jucat o foarte mare parte din carieră fără antrenor.
E o greșeală să schimbi antrenorii pe bandă rulantă?
La Simona s-a dovedit că nu a fost o greșeală A tot încercat, a schimbat persoanele din anturajul ei, până și-a dat seama că își dorește să continue singură. Rămâne de văzut dacă va reuși să facă lucrul acesta cu brio.
Se aseamănă stilul de joc pe care îl avea Ruxandra Dragomir cu cel al Simonei Halep?
Poate. Într-un fel, pentru că și ea este o jucătoare nu foarte înaltă, o jucătoare suficient de tehnică pentru a pune în dificultate adversarele ei. Nu are lovituri decisive, de punct, nu servește foarte mulți ași pe meci, în schimb este o jucătoare constantă, ceea ce a și propulsat-o către progres.
„Știe toată lumea cum a câștigat Cosac șefia federației”
Aveți vreun regret că n-ați continuat lucrurile pe care le-ați început la FR de Tenis?
Nu, n-am nici un regret. Am avut o perioadă foarte bună a vieții mele, cea de președinte al Federației Române de Tenis, în care am realizat foarte multe lucruri. Tot ce am construit acolo am făcut cu pasiune, dar acum este un capitol încheiat din viața mea pentru că mi-am îndreptat pașii către cariera de politician. Eu sper ca FR de Tenis să continue proiectele pe care eu le-am început. Din păcate, însă, am văzut că au și tăiat din ele, dar este viziunea celor de acolo și rămâne de văzut dacă va da rezultate.
Despre succesorul dumneavoastră la șefia federației, George Cosac, ce îmi puteți spune?
Nimic de rău. George Cosac este un fost jucător de tenis. El a câștigat șefia federației așa cum a câștigat-o și așa cum știe toată lumea. Nu am nimic personal cu el, chiar vorbim, iar acum îi doresc mult succes.
„Serena, cea mai bună din istorie”
Care este cea mai frumoasă amintire din cariera de jucătoare?
Au fost foarte multe, dar probabil că sfertul de finală pe care l-am atins la Roland Garros. Din păcate am pierdut la Iva Majoli. A fost un moment excelent al carierei mele.
Numiți cea mai bună jucătoare din istorie.
Se pare că Serena Williams. Statisticile WTA, dar și jocul din prezent, mă fac să cred că ea este cea mai bună din toate timpurile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER