Câștigători ai Cupei Davis în 2006, finaliști un an mai târziu, rușii i-au executat scurt pe români în prima zi a întâlnirii de la Sibiu, contând pentru Grupa Mondială.
Niciun set luat, nicio șansă de break și un 0-2 pe tabelă este rezultatul unei zile negre pentru echipa lui Andrei Pavel. Hănescu ar fi trebuit să fie perfuzia care să țină în viață echipa noastră de Cupa Davis, iar antecedentele sale – două victorii la Jujnîi, ultima la Doha, la începutul acestui an – hrăneau speranțele întregii echipe. În Cupa Davis, palmaresul nu ține însă de cald…
Ziua a început cu o înfrângere programată. Victor Crivoi a pierdut onorabil în fața lui Marat Safin, scor 6-7, 4-6, 4-6, chiar dacă fostul lider mondial s-a forțat atât cât a trebuit. În rest, a avut agilitatea unui urs. „M-au deranjat teribil mingile. Erau prea umflate, prea tari. În primele două seturi nu am putut face niciun schimb lung”, a explicat Safin.
Intrat în meci în uralele tribunei, Hănescu nu a rezistat decât 20 de minute în fața lui Iujnîi. Rusul a prins o zi cu adevărat mare. Serviciu impecabil, joc variat, mingi imposibile întoarse în teren și, pe deasupra, o prietenie teribilă cu liniile terenului i-au clădit un moral indestructibil. Degeaba a încercat Pavel toate artificiile. A schimbat tactica, l-a masat pe Hănescu și chiar a impulsionat tribuna. Iujnîi a fost net superior și s-a impus cu 6-4, 6-2, 6-4, în numai două ore. Soarta întâlnirii este ca și pecetluită.
„Lui Țiriac îi e simplu să vorbească, mai greu e să facă un teren de tenis“
Victor Hănescu (foto) a fost deranjat de declarațiile lui Ion Țiriac la adresa echipei României de Cupă Davis și i-a răspuns acestuia foarte acid. „Este foarte simplu pentru domnul Țiriac să spună că vom cădea din grupa mondială și nu vom mai intra decât peste 10 ani. Mai greu este să facă și el un teren de tenis sau o sală de sport”, s-a apărat Hănescu. S-au plâns de suprafața de joc
Căpitanul nejucător, Andrei Pavel, a anunțat că se gândește să schimbe perechea de dublu care îi va înfrunta azi pe Tursunov și Gabașvili. Astfel, în locul lui Marius Copil ar urma să intre Victor Hănescu, alături de Tecău. „Aș juca mâine dacă se va decide așa. Iujnîi a fost extraordinar astăzi. La Doha, unde l-am bătut, a jucat la nici 50% din potențial”, a afirmat Hănescu. Acesta s-a plâns de suprafața de joc: „E prea rapidă pentru noi. Nu suntem jucători de hard”. Aceeași părere a avut-o și Crivoi.
"Nu trebuie să dăm vina pe suprafață. Am jucat cu un fost număr unu mondial, care ne putea bate pe orice teren. Sunt dezamăgit de scor, dar asta este" – Andrei Pavel, căpitan nejucător
1 O singură dată în istoria Cupei Davis România a întors rezultatul de la 0-2. S-a întâmplat la Dublin, în 1990, la meciul cu Irlanda, când în echipă jucau Cosac, Marcu și Segărceanu
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER