Invincibile! Halep și Begu au făcut show în proba de dublu: revenire „din altă lume” în setul al doilea și calificare în sferturi

Perechea română Simona Halep/Irina-Camelia Begu s-a calificat, marți, în sferturile de finală ale probei de dublu de la Madrid (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 5.924.318 dolari, după ce a trecut, scor 6-2, 7-5, de „dublul” Nao Hibino/Alicija Rosolska (Japonia/Polonia).

Partida dintre cele două perechi a durat o oră și patru minute. Halep și Begu au profitat de două greșeli pe seriviciu ale perechii polonezo-japoneze în primul set, în game-ul patru, respectiv opt. Primul set a luat sfârșit, scor 6-2, după doar 22 de minute. Și Halep și Begu au jucat, marți, și meciuri la simplu, cu Roberta Vinci, respectiv Johanna Larsson, ambele câștigate de sportivele din România.

În actul secund, Halep și Begu au avut parte de o revenire spectaculoasă, fiind conduse cu 5-1 de către adversare. Româncele au câștigat șase game-uri la rând, cu trei breakuri, și au evitat super tiebreak-ul, câștigând setul, scor 7-5, în 43 de minute.

În turul următor, Halep și Begu le vor întâlni pe Sania Mirza și Yaroslava Shvedova, favorite numărul patru, care au trecut în optimi de perechea româno-americană Monica Niculescu/Christina McHale, scor 1-6, 5-7, într-o oră și 13 minute.

Publicat: 09 05. 2017, 23:03
Actualizat: 09 05. 2017, 23:04