Invitații selecți de la nunta secretă pe care Simona Halep și Toni Iuruc au făcut-o! Imagini exclusive cu cei care au fost alături de campioană la petrecerea de lux
This browser does not support the video element.
Simona Halep (29 de ani, locul 10 WTA) și Toni Iuruc și-au unit destinele în secret, în cursul zilei de vineri, 23 iulie, la Izvorani. De la căsătoria celor doi n-au lipsit nici personalitățile Capitalei.
La nunta anului 2021 în România n-au lipsit nici Nicu Mergeani și Dani Caramihai, cofondatorii clubului Fratelli. ProSport a obținut mai multe imagini de la nunta celor Simonei! De altfel, Dani Caramihai este nașul cuplului format din Simona Halep și Toni Iuruc.
Toni Iuruc și-a așteptat invitații la restaurantul Studio 80 din Pipera și a mers cu ei la Izvorani, unde erau așteptați de Simona Halep. Unii au mers spre Izvorani cu niște dubițe, alții au mers cu mașinile personale.
Simona Halep, fostul lider mondial WTA, a purtat o rochie roșie, cu un umăr gol, și cel mai frumos accesoriu al sportivei a fost zâmbetul larg pe care îl avea când își privea proaspătul soț.
Fratelli, locația favorită a lui Toni Iuruc și a Simonei Halep!
Din momentul în care Simona Halep și Toni Iuruc au devenit un cuplu, aceștia au vizitat tot mai des clubul Fratelli din Capitală, dar și pe cel din Mamaia. Mai mult, de menționat este că Dani Caramihai, nașul cuplului, este totodată vărul și partenerul de afaceri al lui Toni Iuruc.
La un moment dat, în urmă cu mai bine de un deceniu, Dani Caramihai a fost cuplat de presa mondenă cu vedeta TV Andreea Marin.