Ion Țiriac a fost refuzat de Roger Federer: „A fost clar că nu îl putem avea”
Ion Țiriac a preluat turneul de la Geneva, iar prima ediție va avea loc săptămâna viitoare. Pentru a crește în atractivitate, miliardarul român a încercat să-l convingă și pe Roger Federer să participe, însă elvețianul a refuzat.
„Am discutat cu managementul lui Federer, însă a fost clar că nu îl putem avea”, a afirmat Rainer Schuttler, partenerul lui Ion Țiriac de la Geneva.
Geneva, cel mai vechi oraș al Elveției și în egală măsură cel mai populat centru urban din partea franceză a Țării Cantoanelor, nu a mai găzduit un turneu ATP din 1991. La un an de la prima ediție, Bjorn Borg câștiga Barclay Open, predecesorul Geneva Open, în 1981, acesta fiind ultimul său titlu dintre cele 64 ale carierei. De aceea, primarul orașului Geneva, Sami Kanaan, s-a declarat nerăbdător să reia, după 24 de ani, tradiția turneului de tenis potrivit site-ului ATP. Pentru a obține locul Germaniei în calendar, s-a făcut lobby intensiv. „Locul are un potențial excepțional, mai ales din punct de vedere al sponsorilor și al VIP-urilor. Sperăm să reproducem modelul de succes pe care l-am dezvoltat în capitala Spaniei, la nivel local. Așteptăm confirmarea autorităților locale și ale reprezentanților cantonului„, explica de ce ar trebui ca Geneva să înlocuiască Düsseldorf-ul, Gerard Tsobanian, considerat mâna dreaptă a lui Țiriac, chiar înainte de turneul de la Roland Garros, pentru cotidianul 20 Minutes.
Prima ediție a turneului de la Geneva va începe săptămâna viitoare, iar premiile sunt de aproximativ 500 de mii de euro.
3 turnee va avea Elveția în calendarul ATP 2015: două turnee de 250 de puncte la Geneva, 16-23 mai, (turneu pe zgură) și la Gstaad, 27 iulie – 3 august (turneu de zgură), precum și un turneu de 500 de puncte de la Basel, 26 octombrie – 2 noiembrie (turneu organizat în sală, pe suprafață rapidă)
Elveția este cea mai puternică națiune în tenisul masculin, cu doi jucători în Top 5 – Roger Federer (2 ATP) și Stan Wawrinka (4 ATP), fiind calificată și în finala ediției din 2014 a Cupei Davis, alături de Franța.