Ion Țiriac a rezolvat un conflict de amploare pe care îl avea în tenis! Miliardarul român a pus mâna pe telefon: „Nu a fost blând cu noi!”

Disensiunile dintre Ion Țiric (82 de ani) și reprezentanții Federației Italiene de tenis par să fi luat sfârșit, după ce magnatul român a urmărit îndeproape desfășurarea Turneului Campionilor de la Torino (Italia).

Ion Țiriac a intrat în conflict cu Federația Italiană în urmă cu mai mulți ani, miliardarul român fiind nemulțumit de modul în care erau programate turneele de tenis. Competiția de la Madrid, care s-a aflat în proprietatea lui Țiriac până în 2021, precedă turneul de la Roma în sezonul de zgură.

Țiriac susținea că turneul său merită să primească mai multe zile, iar acest lucru s-a și întâmplat în acest an, astfel că românului i-a trecut supărarea. Țiriac și italienii au îngropat securea războiului, președintele federației din „Cizmă” mărturisind că fostul tenismen i-a transmis un mesaj de felicitare după Turneul Campionilor.

Ion Țiriac a rezolvat un conflict de amploare pe care îl avea în tenis! Miliardarul român a pus mâna pe telefon și i-a trimis un mesaj șefului Federației Italiene

Angelo Binaghi, președintele Federației Italiene de tenis, a dezvăluit că Ion Țiriac, cel cu care se afla în dispută de mai mulți ani, i-a trimis un mesaj după Turneul Campionilor, organizat în premieră la Torino în 2021: „Inclusiv directorii unor turnee care nu au fost niciodată blânzi cu noi, cum ar fi Ion Țiriac, ne-au lăudat. Vorbim despre oameni care știu ce înseamnă organizarea unor evenimente de o asemenea amploare și cu o asemenea vizibilitate. Oameni sinceri și pricepuți, care înțeleg totodată și climatul dificil în care trebuie să muncim de un an și jumătate”, a spus șeful federației italiene într-o conferință de presă.

Turneul Campionilor 2021 a fost câștigat de neamțul Alexander Zverev, după 6-4, 6-4 în finala cu Daniil Medvedev (Rusia). Interesant este că Zverev s-a impus în sezonul recent 2021 și la turneul Masters de la Madrid, pe care Ion Țiriac l-a vândut recent celor de la IMG! Țiriac a împlinit 82 de ani chiar în ziua finalei pe care germanul a câștigat-o cu 6-7(8), 6-4, 6-3 în fața lui Matteo Berrettini din Italia: „La mulți ani din nou, mister Țiriac! Îți mulțumesc mult pentru tot!”, i-a transmis Zverev lui Țiriac, care se afla în tribunele de la Caja Magica, la festivitatea de premiere.

Publicat: 15 12. 2021, 13:34
Actualizat: 15 12. 2021, 13:40