Ion Țiriac (84 de ani) a făcut o comparație inedită între accidentările suferite de SImona Halep (29 de ani) și ceea ce i se întâmplă lui Rafael Nadal (35 de ani) în ultima vreme.
Miliardarul Ion Țiriac și-a exprimat îngrijorarea că Simona Halep ar putea ajunge în situația lui Rafael Nadal, marele campion al tenisului pe care „nu îl mai ține fizicul”.
Astfel, Țiriac o sfătuiește pe Halep să urmeze un plan personalizat de recuperare, pentru a scăpa de problemele fizice. Simona s-a accidentat din nou la coapsă, la turneul de la Cincinnati, dar acum pare pregătită să atace Grand Slam-ul de la US Open (30 august – 12 septembrie).
Ion Țiriac crede că pe undeva este normal ca Simona Halep să aibă probleme fizice, în condițiile în care a muncit enorm pentru a deveni lider mondial: „Aveţi idee cât este de greu numai să visezi la locul 1 mondial? V-aş pune să îl întrebaţi pe Năstase cum e, dar nici el nu ştie cum a ajuns acolo în 1973. Să ajungi numărul 1 în lume e foarte greu, aproape imposibil, în special dacă vii dintr-o ţară ca România. Halep e o excepţie. Acum, trebuie să vedem dacă o ţine şi fizicul.
Nu vreau să mă numesc Ion Gură de Aur, dar şi la Nadal am spus: ‘Aoleu, să vedem dacă îl mai ţine fizicul!’. Şi văd că nu-l mai ţine. După părerea mea, Halep trebuie să se gândească la capitolul fizic în următoarele şase luni de zile. Când capul vrea mai mult decât fizicul, te rupi, e simplu!” , a spus Ion Ţiriac, potrivit Telekom Sport. Rafael Nadal nu va participa la US Open, după ce a ratat alte două competiții importante în acest sezon, Wimbledon și Jocurile Olimpice! Ibericul aflat pe locul 4 mondial este chinuit în continuare de o accidentare rară.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER