Ion Țiriac, despre momentul în care se va retrage Simona Halep: „E normal să spună ‘până aici e, mi-a ajuns'”
La 29 de ani, Simona Halep rămâne una dintre cele mai bune jucătoare din circuitul WTA, dar a anunțat în mai multe rânduri că momentul retragerii sale se apropie, în condițiile în care ar vrea să aibă un copil și să își întemeieze o familie. Ion Țiriac, unul dintre cei mai importanți sfătuitori ai Simonei, a vorbit și el despre această decizie, pe care spune că o înțelege.
„Nu poţi s-o compari pe Simona cu Serena sau cu Federer, care e cel mai bun jucător din toate timpurile. Simona, la vârsta de 29 de ani, e o jucătoare matură, foarte tânără, dar e absolut logic şi normal să spună că până aici e, mi-a ajuns. E femeie şi îşi doreşte copii. Darurile pe care Simona le-a făcut poporului român rămân în istorie”, a declarat Ion Țiriac într-un interviu acordat pentru ProTV.
Simona Halep a vorbit și ea despre retragere: „Voi anunța înaintea unui turneu, iar apoi voi fi out din lumea asta”
În timpul unei conferințe de presă pe care a susținut-o la Melbourne, când juca la Australian Open 2020, Simona Halep a vorbit despre retragerea Carolinei Wozniacki și a recunoscut că și ea se gândește din ce în ce mai des să își încheie activitatea în tenis.
„Să vă spun cinstit, am vorbit cu fratele meu despre asta. Nu m-am gândit încă, probabil o voi face la fel ca ea (Caroline Wozniacki – n.red.), să anunţ că e ultimul turneu şi apoi mă retrag. Nu pot să spun că este ultimul an, pentru că eu îmi schimb destul de des părerea şi nu e bine. Probabil că o să anunţ înaintea unui turneu şi apoi voi fi out din lumea asta”, a declarat Simona Halep.
Simona Halep revine astăzi în circuitul WTA și va juca în turul 2 la WTA Dubai, după ora 17:00, cu Ons Jabeur, din Tunisia. Turneul din Emiratele Arabe Unite este de categorie Premier, iar învingătoarea primește 470 de puncte WTA. Simona Halep are de apărat 190 de puncte de anul trecut.