Ion Țiriac, întotdeauna surprinzător. Căror jucătoare le-a oferit wild-carduri la turneul de la Madrid

Ion Țiriac, patronul turneului de la Madrid, s-a decis în privința invitațiilor acordate la competiția de categorie Premier Mandatory. Nicio româncă nu a mai primit wild-card pe tabloul principal, așa cum era tradiția până acum, fiind preferate sportivele spaniole sau cele dornice de afirmare.

Jucătoarele cărora Ion Țiriac le-a oferit o șansă nesperată de a evolua pe tabloul principal al competiției de 5,5 milioane de euro sunt: Lara Arruabarrena (Spania, 80 WTA), Sara Sorribes Tormo (Spania, 129 WTA), Georgina Garcia-Perez (Spania, 163 WTA), Marta Kostyuk (Ucraina, 134 WTA) și Monica Puig (Puerto Rico, 69 WTA).

Nu s-a mai întâmplat la fel ca în anii precedenți, când româncelor le erau acordate invitații pe tabloul principal. În schimb, există o reprezentantă a României posesoare a unui wild-card la simplu, dar pe tabloul calificărilor. Este vorba despre Irina Bara (154 WTA), cea care vineri, în primul tur al calificărilor, o va înfrunta pe Kristyna Pliskova (Cehia, 74 WTA).

Tot în calificări au mai primit invitații Paula Badosa (Spania, 212 WTA), Olga Danilovic (Serbia, 255 WTA) și Carlota Martínez (Spania) – jucătoare care nu figurează în clasamentul WTA. Datorită nivelului ridicat al turneului desfășurat pe zgură, vor fi meciuri de foc inclusiv în calificări, Ana Bogdan înscriindu-se și ea în această fază – o înfruntă pe nipona Miyu Kato (139 WTA).

Patru românce au fost acceptate direct pe tabloul principal de la Madrid: Simona Halep (1 WTA), favorită principală și campioană a ultimelor două ediții, Sorana Cîrstea (35 WTA), Irina Begu (36 WTA) și Mihaela Buzărnescu (37 WTA). Primele trei au puncte importante de apărat: Halep a câștigat titlul, Cîrstea s-a oprit în sferturi, iar Begu a fost eliminată în optimile de anul trecut.

Publicat: 04 05. 2018, 11:21
Actualizat: 04 05. 2018, 11:22