Ilie Năstase, primul lider ATP, a povestit o întâmplare neștiută cu Ion Țiriac! Miliardarul român s-a enervat atunci când începătorul Năstase a prins mai mult pește decât el.
Ilie Năstase (74 de ani) și Ion Țiriac (81 de ani), de trei ori finaliști în Cupa Davis cu naționala României, au nenumărate peripeții savuroase împreună! Una dintre acestea s-a petrecut în timpul unei partide de pescuit. Cei doi prieteni s-au luat la întrecere pe malul lacului.
„Nasty” l-a exasperat pe Țiriac, demonstrându-i camaradului său ca are talent și în domenii surprinzătoare, cum ar fi pescuitul! Pasionat de vânătoare și pescuit, Ion Țiriac a fost scos din sărite atunci când Ilie Năstase a prins mai mult pește decât el.
Ilie Năstase a scos la iveală un episod neștiut al prieteniei cu Ion Țiriac, petrecut pe vremea când mergeau împreună la pescuit: „Avea Țiriac o motocicletă cehă și mergeam la 6 dimineața la pescuit cu el. Avea niște cisme din alea lungi de cauciuc. Într-o zi am prins și eu un pește mai mare și zice: ‘Năstase, prostule! Eu sunt profesionist și tu ai luat peștele mare din prima. Eu mă chinuiesc aici… Ce norocos poți fi!'”, și-a amintit cu plăcere Ilie Năstase, la emisiunea „Rețeaua de idoli” de la TVR.
„Nasty” a scos însă în evidență și latura sensibilă a lui Țiriac, pe care afaceristul nu și-o arată față de ceilalți: „El nu arată, este un tip foarte sensibil. Dar toată lumea îl percepe ca pe un om dur, care e foarte rece. Nu e adevărat!”, a mai adăugat Ilie Năstase, care a dezvăluit și un plan pus la cale împreună cu Ion Țiriac. Cei doi mari campioni ai tenisului ar urma să facă un tur al orașelor în care au evoluat de-a lungul carierei, cu avionul privat al lui Țiriac.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER