Meci incredibil în direct la Sport.ro la Openul de la Paris. Rafael Nadal a revenit fabulos și s-a impus în disputa cu compatriotul său, Nicolas Almagro, în trei seturi dramatice, după 3 ore și 15 minute de joc: 3-6, 7-6(2), 7-5 (disputa din capitala Franței au concurat ca dramatism cu duelurile Nadal – Federer de la Australian Open și Wimbledon!).
Fără niciun set câștigat în fața ‘Matradorului’, Almagro a început tare și, grație unui serviciu excelent, a câștigat primul set cu 6-3
Al doilea set mergea către un final previzibil, având în vedere că numărul doi mondial nu părea să își găsească cadența. Almagro a reușit break-ul și a servit, la 6-5 pentru meci. A condus cu 40-0, însă ‘Rafa’ a întors incredibil. Chiar dacă Almagro a mai beneficiat de încă două mingi de meci, cu fiecare punct jucat, Nadal părea că e imposibil de învins.
Fostul număr unu mondial a împins, așadar manșa secundă în tie-break, pe care și l-a adjudecat la 2 și toți așteptau ca ‘Matadorul’ să zburde în decisiv.
Numai că Almagro a găsit resurse nebănuite și s-a distanțat la 3-1. Cu siguranță că senzația de deja-vu din finalul setului precedent i-a încercat pe toți spectatorii prezenți în tribune. Rafa a revenit încă o dată și a egalat la 3, moment în care Almagro s-a accidentat. Acesta însă nu a abdicat și a încercat să își răpună cu un ultim efort rivalul. Era prea târziu, era prea mult…peste trei ore de joc, un meci fantastic și o revenire spectacuoasă a lui Nadal, care s-a impus cu 7-5 în setul decisiv.
În turul următor Rafa îl va întâlni pe învingătorul din partida Tommy Robredo – T.Berdych.
4-0 era scorul întâlnirilor directe înainte de partida de azi. Ba mai mult, Almagro nu reușise niciodată să câștige vreun set în fața ‘Matadorului’
Rezultate înregistrate azi la BNP Paribas Masters
Ivo Karlovic – R.Soderling 4-6, 6-7
J.Monaco – Novak Djokovic 3-6, 5-7
M.Safin – J.del Potro 4-6, 7-5, 4-6
T.Haas – A.Clement 7-5, 3-6, 6-7
F.Gonzalez – J.Isner 7-5, 7-6
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER