Irina Bara, eliminată în calificările turneului de la Madrid de o jucătoare de 16 ani. România rămâne cu patru reprezentante în Spania

Irina Bara (178 WTA) a ratat calificarea pe tabloul principal al turneului Premier Mandatory de la Madrid, după ce a fost învinsă în finală de ucraineanca Marta Kostyuk (320 WTA), în vârstă de doar 16 ani.

Românca a pierdut primul set, scor 5-7, însă a revenit în setul secund, când și-a trecut două break-uri în cont și s-a impus cu 6-3. În decisiv, Kostyuk nu i-a mai lăsat nicio șansă Irinei, care s-a văzut învinsă cu 2-6, ratând astfel accederea pe tabloul principal al turneului din Spania.

În primul meci din calificări, Irina Bara (24 de ani) a câștigat primul set cu Magdalena Rybarikova, scor 7-5, iar slovaca a abandonat ulterior. Pe tabloul principal de la Madrid vor evolua patru românce – Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Irina Begu și Sorana Cîrstea.

Simona Halep va debuta în competiția deținută de Ion Țiriac împotriva unei sportive venite din calificări. Irina Begu (96 WTA) va deschide cu un meci împotriva Yuliei Putintseva (Kazahstan, 41 WTA). Mihaela Buzărnescu (30 ani, locul 29 WTA) este în căutarea primei victorii la Madrid. În 2018, la debutul său în capitala Spaniei, „Miki” a cedat în minimum de seturi, la 4 și la 1, în fața Mariei Șarapova. Prima sa adversară din 2019 este Ajla Tomljanovic (25 ani, Australia, locul 43 WTA). Sorana Cîrstea va debuta la Madrid împotriva favoritei 13, Madison Keys. Americanca nu a strălucit în trecut la Madrid, pierzând în primul tur la ultimele două ediții. Per total, Keys are doar trei victorii pe tabloul principal de la Madrid: un surprinzător 6-3, 6-2 cu Na Li în 2013 și alte două victorii în 2016.

Publicat: 04 05. 2019, 14:48
Actualizat: 04 05. 2019, 14:49